Un membru al trupelor de elită din Marina thailandeză, care a participat la operaţiunea dramatică de salvare a celor 12 copii şi a antrenorului lor de fotbal rămaşi blocaţi într-o peşteră din nordul Thailandei în vara anului 2018, a murit din cauza unei infecţii sangvine pe care a contractat-o în timpul acelei misiuni, a anunţat vineri Marina Regală Thailandeză, citată de Reuters, informează Agerpres.
Subofiţerul Beiret Bureerak a primit tratament medical în ultimul an, însă starea lui de sănătate s-a agravat, a precizat Marina thailandeză într-un comunicat.
Un alt participant la misiunea de salvare, Saman Kuman, fost scafandru al marinei thailandeze, a murit chiar în timpul misiunii din 2018.
Un antrenor al academiei de fotbal Wild Boars, Ekapol Chanthawong, şi 12 adolescenţi care făceau parte din echipa de fotbal locală explorau peştera Tham Luang din provincia Chiang Rai pe 22 iunie 2018, în momentul în care precipitaţiile abundente aduse de ploile sezoniere au inundat peştera, iar ei au rămas blocaţi în subteran.
Tinerii thailandezi au supravieţuit timp de nouă zile consumând apa care se scurgea pe pereţii peşterii, înainte de a fi descoperiţi. Mai mulţi voluntari din lumea întreagă s-au alăturat echipajelor locale de salvare, iar acea misiune extrem de mediatizată s-a încheiat pe 10 iulie, când toţi cei 12 tineri fotbalişti şi antrenorul lor au fost aduşi, în viaţă, la suprafaţă.
Editor web: Liviu Cojan