Un lider al Frăției Musulmane a fost arestat în Egipt

Data publicării:
beltagy

 

Poliția egiptează l-a arestat pe Mohamed el-Beltagy, un important lider al Frăției Musulmane, informează postul de televiziune Al Jazeera.

Mohamed el-Beltagy, fost membru al parlamentului și lider al Frăției Musulmane, a fost capturat în regiunea Giza, din apropierea capitalei Cairo.

Acesta este acuzat de incitare la violență și a fost căutat timp de trei săptămâni.

Frăția Musulmană, care ar putea fi scoasă în afara legii în Egipt, reprezintă în primul rând o organizație religioasă islamică, dar este totodată o mișcare socială și politică. După revoluția din 2011, când a intrat din nou în legalitate, se bucură de susținerea a circa 600.000 de egipteni. Ca urmare, este considerată cea mai mare și cel mai bine organizată forță politică din Egipt. Are, însă, în spate o istorie zbuciumată de 85 de ani.

În anul 2005, Membrii Frăției au devenit cel mai mare grup de opoziție din Parlamentul egiptean, după ce au câștigat 88 din cele 454 de locuri la alegerile din 2005, unde au candidat tot ca independenți. 

În februarie 2011, Hosni Mubarak a demisioneat din funcția de președinte și a predat puterea armatei. Frăția își înființează o nouă aripă politică, Partidul Libertății și Dreptății, condus de Mohamed Morsi.

În mai 2012, Morsi câștigă alegerile prezidențiale cu 52% din voturi. Este primul președinte ales în mod democratic al Egiptului, însă numai pentru un an.  La 3 iulie 2013 Armata îl înlătură de la putere pe Morsi, după demonstrații de masă care îi cereau demisia. Este înlocuit de Adly Mansour, președintele Curții Supreme Constituționale.

În luna august a acestui an, armata și forțele de securitate lansează raiduri pentru a împrăștia două tabere de protestatari care îl susțineau pe Morsi. Sute de oameni sunt uciși și câteva mii sunt răniți. În data de 17 august, premierul a anunțat că va propune scoaterea în afara legii a Frăției Musulmane. Propunerea sa intră în „analiza” guvernului. Islamiștii se răzbună pe creștinii din Egipt, pe care îi acuză că susțin noua putere de la Cairo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...