Foto: Facebook
Fragmentul cu vocea lui Obama este folosit ca interludiu pentru cel de-al 7-lea album al trupei intitulat 'A Head Full Of Dreams', care va fi lansat pe piață la 4 decembrie, potrivit ziarului The Sun, citat de Agerpres.
Britanicii au decis să facă uz de interpretarea pe care Obama a dat-o acestui gospel clasic la funeraliile senatorului democrat Clementa Pinckney.
Politicianul a fost asasinat în iunie anul acesta împreună cu alte 8 persoane într-un atac armat într-o biserică metodistă din Charleston (Carolina de Sud), un lăcaș unde se întâlnesc de obicei membri ai comunității de culoare ai orașului.
Potrivit solistului trupei, Chris Martin, faptul că Obama a cântat piesa după aceste asasinate este de "o importanță istorică", astfel încât au decis să includă un fragment în noul lor album. Trupa a obținut permisul Casei Albe pentru a include vocea președintelui, care a mărturisit în urmă cu câțiva ani că este fan Coldplay.
Trupa a pus deja la dispoziția publicului prima piesă a albumului, 'Adventure Of A Lifetime', și a subliniat că noile cântece vor avea mai multă energie și culoare decât cele din precedentul lor album 'Ghost Stories'.
Barack Obama nu este singurul "invitat" pe noul album al celor de la Coldplay, având în vedere că și alte vedete precum Beyonce, Noel Gallagher, Tove Lo și Merry Clayton au colaborat la 'A Head Full Of Dreams'.