Un profesor din cadrul Universității Pittsburgh, care era pe punctul de a face o descoperire importantă privind noul coronavirus, a fost găsit fără viață în locuința sa. Potrivit autorităților, Bing Liu a fost împușcat mortal în ceea ce pare a fi o crimă urmată de sinucidere, scrie CNN.
În apropierea locuinței sale a fost descoperit trupul unui bărbat, despre care oamenii legii cred că ar fi autorul crimei. Potrivit acestora, individul l-ar fi împușcat pe Liu, apoi s-a întors în mașina sa și s-a sinucis. Profesorul a fost găsit cu răni la nivelul capului, gâtului, abdomenului și la nivelul extremităților.
„Bing era pe punctul de a face o descoperire semnificativă privind înțelegerea mecanismului celular al infecției cu virusul SARS-CoV-2 și al complicațiilor ulterioare”, au declarat colegii săi de la Universitatea Pittsburgh.
Membrii Departamentului de Medicină din cadrul universității și-au descris fostul coleg drept un cercetător și un mentor de excepție, afirmând că vor finaliza cercetările profesorului Liu „pentru a-i aduce astfel un omagiu”.
Editor: I. I.