Căţeluşa Luna, de un an şi jumătate, era într-o barcă de pescuit, împreună cu stăpânul ei Nick, când a căzut în apele Oceanului. Se întâmpla pe 10 februarie. Bărbatul a căutat-o câteva ore, dar în zadar. O credea pierdută pentru totdeauna.
Animalul a înotat două mile până pe insula San Clemente, aflată la 70 mile de coastele californiene. Acolo este o bază de antrenament a marinei americane.
„Am văzut-o şi mi s-a lipit de suflet. Mi-a sărit în braţe”, povestește Melissa Booker, veterinarul bazei navale din San Clemente.
Cel mai probabil Luna a supravieţuit pentru că a mâncat peşti şi şobolani. Militarii i-au căutat stăpânul, care de îndată a venit să o ia acasă.
„Luna, Nick, eu şi toţi cei care ne cunosc, le suntem recunoscători. Sunt mut de uimire. N-am cuvinte să spun ce simt. Ne-am gândit zilnic ce s-a întâmplat”, a spus Conner Lamb, prieten cu stăpânul câinelui.
Până să plece acasă, căţeluşa Luna devenise vedeta bazei navale. Toată lumea a vrut să o cunoască şi să facă fotografii cu ea.