Cele două scrisori au fost expediate pe 8 aprilie din acelaşi oraş: Memphis, Tennesse. În ambele scrisori era acelaşi mesaj: „Să vezi ceva rău şi să nu-l dezvălui înseamnă să devii un partener tăcut la perpetuarea lui” - o frază folosită frecvent de adepţii grupărilor radicale.
Textul se încheia cu propoziţia: „Sunt KC şi aprob acest mesaj”.
Suspectul se numeşte Kevin Curtis, are 45 de ani, şi a fost arestat la domiciliul său, situat într-un oraş din apropierea graniţei dintre statele Mississippi şi Tennesee.
Scrisoarea destinată preşedintelui Barack Obama a fost interceptată de serviciile secrete, iar cea pe numele senatorului de Mississippi, Roger Wicker, a fost depistată la un centru de triere a corespondenţei, de lângă Capitoliu.
Citiți și:
O scrisoare conținând o substanță suspectă i-a fost trimisă președintelui Obama. Congresul, parțial evacuat
O a treia scrisoare era adresată unui judecător din statul Mississippi. Autorităţile nu au stabilit deocamdată dacă nivelul de ricină conţinut în scrisori era unul mortal.
Ricina este o substanţă toxică de origine vegetală, care odată inhalată poate produce moartea în 36 de ore.
Pentru moment, oficialii de la Washington nu au precizat dacă există vreo legătură între plicurile otrăvite şi atentatele de la Boston, dar susţin că ancheta progresează rapid.
„Nu ştim în acest moment dacă în spatele atacului de la Boston se află o grupare sau un singur atacator, străin sau american. Dar vom afla”, a declarat James Carney, purtător de cuvânt al Casei Albe.
Astăzi, preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle vor merge la Boston, unde liderul de la Casa Albă va rosti un discurs în memoria victimelor.