Un bărbat și-a înscenat propria moarte ca să vadă cine vine la înmormântarea lui

Data actualizării: Data publicării:
barbat in costum
Un brazilian și-a înfuriat prietenii și familia după ce și-a înscenat moartea din pură curiozitate FOTO: Facebook

Un brazilian și-a înfuriat prietenii și familia după ce și-a înscenat moartea din pură curiozitate, ca să vadă cine vine la înmormântarea lui.

Baltazar Lemos, de 60 de ani, din Curitiba, organizează evenimente private de tot felul, inclusiv înmormântări, astfel că nu i-a fost greu să organizeze una pentru el. Pentru că de-a lungul vieții a văzut înmormântări cu 2 oameni, dar și cu 500, brazilianul a fost curios să vadă câți cunoscuți i-ar regreta trecerea în neființă, potrivit otempo.com.br.

Astfel, pe 10 ianuarie, a postat un mesaj pe pagina lui de pe o rețea socială care anunța că „la începutul acestei după-amiezi triste, Baltazar Lemos ne-a părăsit. Mai multe informații vor fi disponibile în curând”. Cu o zi înainte, postase pe aceeași pagină o fotografie făcută în fața spitalului Albert Einstein din Sao Paulo, care sugerează că bărbatul fusese internat acolo, așa că toată lumea a presupus că ceva rău se întâmplase cu el.

Familia lui Lemos a fost șocată când a văzut anunțul, pentru că nimeni nu știa că ar avea probleme și că a ajuns în spital. Unul dintre nepoții lui s-a dus urgent la spitalul Albert Einstein și a întrebat de el, dar a aflat că niciun pacient cu numele Baltazar Lemos nu fusese internat acolo în ultimele zile.

Pe măsură ce apropiații lui Baltazar au început să împrăștie vestea tragică, oamenii au început să-și aducă un ultim omagiu în comentarii și să întrebe care a fost cauza morții. Nu a apărut nicio explicație, dar, în schimb, la ceva timp după primul anunț, „cineva” a postat pe pagina lui de Facebook data, ora și locul ceremoniei de înmormântare.

Pe 18 ianuarie, prietenii și familia lui Baltazar Lemos s-au adunat într-o capelă mică din orașul natal, Curitiba, pentru ceea ce se așteptau să fie o înmormântare. La un moment dat, vocea lui Baltazar a început să se audă dintr-o boxă povestindu-și viața, iar unii dintre cei prezenți au început să plângă, crezând că este o înregistrare. Dar după câteva minute ușile altarului s-au deschis, iar el și-a făcut apariția în fața mulțimii împietrite de groază.

O parte din cei prezenți au început să plângă, iar alții au rămas pur și simplu cu gura căscată. Apoi, bărbatul a explicat că și-a înscenat moartea pentru a vedea cine vine la înmormântare, moment în care participanții au început să-l acuze de cruzime.

Povestea lui Baltazar Lemos s-a răspândit rapid pe rețelele sociale, iar presa locală l-a contactat pentru a afla mai multe despre motivația lui. El a explicat că nu a vrut nicio clipă să le provoace suferință oamenilor, dar că acesta era singurul mod prin care putea să afle cine ține la el cu adevărat.

Mi-a venit ideea acum cinci luni... Adevărul este că am vrut să știu cine mă va plânge. Nu am spus nimănui ce am de gând să fac, pentru că am vrut ca planul să funcționeze. Nu voiam să rănesc, să jignesc sau să fac vreun rău cuiva. Îmi cer scuze sincer”, a declarat el.

Însă cei mai mulți oameni nu i-au găsit nicio scuză, pentru că s-au gândit prin ce a trecut mama lui Baltazar Lemos, o femeie în vârstă de 80 de ani, bolnavă, în scaun cu rotile.

„Îl cunosc din 2001. Cred că toată povestea este oribilă. Am avut o zi tristă, iar apoi am simțit revoltă. Pentru mine a murit... Toate întâmplarea a fost de prost gust”, a spus un colaborator apropiat al lui Baltazar Lemos.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...