Un bărbat din Alaska și-a filmat fără să vrea propriul înec într-un lac glaciar, cu o cameră GoPro pe care și-o montase pe cască. Echipele de salvare au recuperat dispozitivul de filmare, dar încă îi caută cadavrul.
Circumstanțele morții lui Paul Rodriguez Jr., de 43 de ani, au ieșit la lumină luni, când o persoană a predat o cască cu un GoPro atașat poliției din Alaska. Casca fusese găsită pe malul lacului Mendenhall, potrivit Insider.
În urma investigațiilor, s-a stabilit că acea cască îi aparținea lui Rodriguez, care a dispărut din 11 iulie. Poliția a spus că o persoană împreună cu care locuia Rodriguez a declarat că l-a văzut ultima dată pe acesta pe 10 iulie.
Pe 11 iulie, un caiac asemănător cu cel cu care Rodriguez s-a fotografiat în aceeași dimineață și a postat imaginea pe o rețea socială, a fost găsit plutind în derivă pe lac de poliția Juneau.
A fost declanșată o operațiune de căutare, autoritățile verificând lacul și malurile, apelând și la un elicopter. Însă cadavrul încă nu a fost găsit.
Înregistrările de pe GoPro au oferit o perspectivă înfricoșătoare despre soarta lui Rodriguez. Imaginile filmate pe 11 iulie au surprins caiacul răsturnându-se și pe Rodriguez înecându-se în apa glaciară.
„Înregistrarea a surprins momentul în care caiacul s-a răsturnat din cauza unui curent puternic care venea dinspre ghețar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alaska State Troopers, Tim DeSpain.
Rodriguez nu purta un dispozitiv de flotabilitate sau îmbrăcăminte de protecție pentru sporturile de apă glaciară, a mai precizat poliția.
Mai multe echipe de salvare continuă să caute cadavrul. Fiul lui Rodriguez, Jaden Rodriguez, a spus că tatălui său îi plăcea foarte mult să fie în mijlocul naturii și că a fost un fotograf foarte talentat.
Editor : D.C.