Un cuplu a avut parte de o surpriză neplăcută după ce, în urma unui test ADN, au descoperit că sunt de fapt veri primari.
Femeia i-a făcut cadou soțului, de ziua lui, un test ADN, din care a reieșit, în mod suprinzător, că cei doi sunt veri primari din partea tatălui, potrivit The Sun.
Femeia a povestit întâmplarea într-o scrisoare pentru un post de radio. Ea a dezvăluit că această descoperire i-a „otrăvit” căsnicia și acum cei doi, care au împreună și un copil de doi ani, se confruntă cu probleme în căsnicie.
„Știrea mă neliniștește pe mine și pe soțul meu (...) El nu mai vorbește cu mine și dormim în camere separate, iar asta începe să-l afecteze pe băiatul nostru”, a spus femeia.
Cei doi au crescut în același oraș, iar acum ei bănuiesc că tatăl bărbatului i-a fost infidel soției sale.