Un bărbat a ajuns să fie condamnat pe viață pentru că a fost păcălit să depună o mărturie falsă

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu ochelari si tricou alb
Gerardo Cabanillas a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a fost constrâns de un detectiv să facă o declarație falsă, cu promisiunea că va fi eliberat condiționat FOTO: captură video Fox News

Un bărbat din California a stat aproape 30 de ani în închisoare după ce a fost condamnat pentru răpire, viol și tâlhărie, dar acum testele ADN au demonstrat că este complet nevinovat și a fost eliberat, au anunțat autoritățile.

Gerardo Cabanillas a fost exonerat săptămâna trecută, la 28 de ani după ce a fost acuzat că a jefuit un cuplu și că a răpit-o și violat-o pe femeie, în Los Angeles, în 1995, potrivit CNN, care îl citează pe procurorul districtual din Los Angeles, George Gascón.

Sunt aici, alături de voi, cu un profund simț al responsabilității, în calitate de procuror districtual, pentru a repara o tragică eroare judiciară și pentru a anunța exonerarea și eliberarea de închisoare a unui bărbat nevinovat”, a spus Gascón în timpul unei conferințe de presă.

În ianuarie 1995, un bărbat și o femeie au fost jefuiți sub amenințarea cu arma de doi bărbați, care au agresat-o sexual pe femeie. La câteva zile după incident, Cabanillas, pe atunci în vârstă de 18 ani, a fost arestat, pentru că semăna cu unul dintre suspecți, a spus Gascón.

„Domnul Cabanillas a susținut întotdeauna că la data arestării a fost constrâns de detectivul care a condus ancheta să facă o declarație falsă, cu promisiunea că va fi eliberat condiționat”, a spus Gascón.

Dar în ciuda faptului că nu au existat dovezi fizice care să-l lege pe Cabanillas de fapte, el a fost acuzat de comiterea acestora. Pe parcursul procesului a susținut încontinuu că este nevinovat, dar până la urmă a fost condamnat la închisoare pe viață.

În 2019, avocații lui Cabanillas de la California Innocence Project, o organizație non-profit care susține cauzele persoanelor condamnate pe nedrept, au depus o moțiune pentru testarea ADN. S-a dovedit că niciuna din probele ridicate atunci nu avea ADN-ul lui Cabanillas.

După o analiză amănunțită a tuturor probelor, inclusiv o analiză de specialitate a mărturiei depuse atunci de Cabanillas și a unui interviu filmat cu victima agresiunii sexuale, am pus la îndoială decizia luată în acest caz”, a mai spus Gascón.

Cabanillas a fost eliberat condiționat din închisoare în mai, potrivit biroului procurorului. El a fost eliberat definitiv pe 21 septembrie, când un judecător al Curții Superioare din Los Angeles i-a anulat condamnarea și l-a găsit nevinovat pentru toate faptele de care a fost acuzat.

Alissa Bjerkhoel, directoarea California Innocence Project, a spus că decizia este una „dulce-amăruie”. „Prejudiciul colosal adus de această condamnare greșită nu poate fi măsurat. Gerardo a pierdut o viață întreagă după gratii”, a spus ea.

În urma testelor ADN a fost identificat un nou suspect care este deja în spatele gratiilor pentru alte fapte. Gascón a spus că acest bărbat corespundea cu descrierea suspectului și „a continuat să comită mai multe infracțiuni grave, inclusiv violuri și crime”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...