Un băiat de 13 ani și-a înjunghiat mama până a omorât-o, apoi a făcut poze și i le-a trimis unui prieten

Data actualizării: Data publicării:
adolescent brunet
Derek Rosa FOTO: Miami-Dade Corrections and Rehabilitation

Un băiat de 13 ani care și-a înjunghiat mama până a ucis-o în fața surorii sale nou-născute a fost acuzat de crimă și va fi judecat într-o instanță pentru adulți. După ce și-a omorât mama, băiatul din Florida, SUA, a făcut forografii și i le-a trimis unui prieten ca să-i arate ce a făcut.

Derek Rosa este acuzat că a atacat-o pe mama lui, Irina Garcia, în vârstă de 39 de ani, în timp ce aceasta dormea în casa lor din Hialeah, Florida. Rosa a fost cel care a sunat la poliție, în seara de 12 octombrie, în jurul orei 23:30 și a spus ce a făcut, potrivit NBC Miami, citat de Sky News.

Polițiștii au găsit-o pe Irina Garcia moartă în dormitorul ei, lângă un pătuț în care se afla un copil de 14 zile care nu suferise nicio rană.

Într-un apel șocant făcut public de către serviciile de urgență, băiatul este auzit cerând operatoarei de la 911 să trimită poliția acasă la el, dar nu a știut să spună exact adresa.

Întrebat fiind dacă mama lui respiră, el a răspuns: „Doamnă, e moartă. E sânge pe toată podeaua”.

Băiatul a mai spus că sora lui nou-născută dormea în pătuțul ei. A fost întrebat dacă i-a făcut rău, iar Derek a spus: „Nu am atins-o. Nu am vrut să o rănesc pe sora mea”.

Rosa a mai spus că a vrut să se sinucidă și a încărcat una dintre armele tatălui său, dar nu a putut să o facă.

La un moment dat, pe parcursul convorbirii, Derek îi spune operatoarei: „Domnișoară, am făcut poze și i-am spus ce s-a întâmplat prietenului meu. E rău?”. După ce a precizat că nu știe exact numele acestui prieten, pentru că este o persoană cu care juca jocuri online, Rosa a adăugat: „Nu mi-am șters pozele din telefon, i le-am trimis și lui, i-am spus că îmi pare rău și mi-am luat rămas bun de la el”.

Operatoarea l-a întrebat de ce și-a ucis mama, dar răspunsul lui a fost scos din înregistrarea dată publicității.

Polițiștii au spus că bebelușul este sora vitregă a băiatului criminal și că soțul mamei este tatăl vitreg al agresorului, acesta fiind plecat de acasă în seara respectivă.

Într-o declarație înaintată către tribunal, tatăl lui Derek Rosa a spus că fiul lui este un elev respectuos și „un copil bun, foarte iubit de prietenii săi”.

Rosa riscă să fie închis pe viață dacă va fi condamnat. Curtea Supremă a SUA a decis că pedeapsa cu moartea este neconstituțională în cazul minorilor minori.

El a fost arestat preventiv și se află într-un centru de detenție pentru minori.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
Adevarul
Rușii își întăresc apărarea antidrone cu plase de protecție pe drumurile strategice
Newsweek
Sute de mii de pensii tăiate deși guvernul a promis că le va crește. Ce facilități se dau, în schimb
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...