Joe Berti, în vârstă de 43 de ani, a terminat maratonul de la Boston cu 30 de secunde înainte de prima explozie, care s-a produs foarte aproape de linia de final.
„Am auzit o explozie puternică şi m-am întors să mă uit către linia de final şi am văzut cea de-a doua explozie”, a povestit Joe Berti.
Aproape de linia de final se afla şi soţia sa, care îl aştepta să termine cursa. Nici ea nu a fost rănită. Cei doi au avut nevoie de zeci de minute ca să se găsească în haosul creat după deflagraţii. Scăpaţi cu viaţă de la Boston, Joe şi soţia sa au plecat spre casă, în Texas, în aceeaşi zi.
„Ne-am întors la Austin şi am decis să ne vedem de viaţă, să nu lăsam acest eveniment să ne perturbe. Două zile mai târziu, am mers la Dallas pentru o întâlnire şi, la finalul zilei, conducea înapoi spre casă. Eram la nord de Waco şi mă uitam la fumul care se vedea de- o parte a autostrăzii şi în momentul următor am văzut un nor uriaş şi o explozie”, a mai spus Joe Berti.
Suflul deflagraţiei i-a spulberat geamurile de la maşină, dar Joe Berti a scăpat din nou nevătămat. Uitându-se la ultima săptămână din viaţa lui, americanul s-a convins că este un om foarte norocos.