UE, SUA, Marea Britanie și Canada anunță în același timp sancțiuni împotriva Belarusului

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus.
Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, printr-o nouă serie de sancțiuni după deturnareea avionului în care se afla jurnalistul Roman Protasevici, un opozant al președintelui Aleksandr Lukașenko. Statele Unite, Marea Britanie și Canada se alătură UE, anunțând sancțiuni pentru Minsk.

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe din statele UE, au spus doi participanţi la reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, desfăşurată la Luxemburg, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aceasta nu se întâmplă în fiecare zi, dar (acum) UE este pe aceeaşi linie, a spus ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn.

Avem deja sancţiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancţiuni în şapte sectoare economice, începând de la arme şi până la tutun sau îngrăşăminte, adică potasiu, un important produs de export pentru Belarus, a precizat el.

Sunt măsuri care vor afecta masiv Belarusul şi veniturile acestui stat, aşadar şi fondurile de care depind Lukaşenko şi regimul său, a spus la rândul său ministrul de externe german Heiko Maas.

Miniştrii de externe din statele UE au discutat mai întâi cu opozanta belarusă în exil Svetlana Tihanovskaia, apoi au început reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, la care au aprobat adăugarea a 78 de nume şi 8 entităţi pe lista responsabililor belaruşi sancţionaţi pentru reprimarea opoziţiei.

UE va sista astfel importurile anumitor tipuri de potasiu şi de produse petroliere din Belarus, printre care şi motorina. Noile sancţiuni au şi o componentă financiară, fiind interzise orice împrumuturi sau vânzarea unor anumite produse financiare către bănci sau alte instituţii financiare publice belaruse.

Va fi de asemenea consolidat embargoul european asupra armelor, pentru a include aici şi armele de vânătoare şi de sport, precum şi interzicerea vânzării către Belarus a produselor cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară) şi a echipamentelor de supraveghere.

Prin această nouă serie de sancţiuni liderii UE speră să-l facă pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko să cedeze şi să părăsească puterea.

Sancţiunile sunt un mijloc de a face presiune asupra guvernului din Belarus şi ele vor face rău, a spus şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în timp ce opozanta Tihanovskaia crede că aceste măsuri pot contribui la încetarea violenţei şi eliberarea oamenilor.

Totuşi, sancţiunile instituite până în prezent, care vizează 88 de membri ai regimului, inclusiv pe Lukaşenko, nu au avut nicidecum un asemenea efect, reprimarea opoziţiei belaruse accentându-se.

SUA, Marea Britanie și Canada anunță și ele sancțiuni împotriva Minskului

Statele Unite s-au alăturat luni Uniunii Europene, Marii Britanii şi Canadei în adoptarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului, acuzând reprimarea mişcării de opoziţie de către regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Potrivit unei declaraţii a Departamentului american al Trezoreriei, citată de Reuters, 16 persoane şi cinci entităţi au fost incluse pe lista de sancţiuni ca răspuns faţă de acţiunile guvernului condus de Lukaşenko de „escaladare a violenţei şi represiunii, inclusiv nechibzuita deturnare forţată a unui zbor comercial Ryanair şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici”.

În acelaşi timp, guvernul de la Londra a anunţat că „Marea Britanie, în paralel cu SUA, Canada şi UE a impus sancţiuni împotriva a şapte persoane şi unei entităţi din cadrul regimului belarus, ca răspuns faţă de arestarea jurnalistului Roman Protasevici şi a (prietenei sale) Sofia Sapega, în urma deturnării ilegale a zborului Ryanair din 21 mai”.

Editor : Bogdan Păcurar | Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”