UE avertizează Serbia în privinţa eventualei mutări a ambasadei sale la Ierusalim

Data publicării:
steagul ue
Drapelul Uniunii Europene. Foto: GettyImages

Uniunea Europeană şi-a exprimat luni grava preocupare şi regretul faţă de angajamentul Belgradului de a-şi muta ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, punând în umbră reluarea discuţiilor Serbia-Kosovo la Bruxelles, relatează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti reiau luni la Bruxelles dialogul pentru o normalizare a relaţiilor între Belgrad şi Pristina, la câteva zile după ce au semnat la Washington un acord economic.

La finalul unei reuniuni la Casa Albă în prezenţa lui Donald Trump, cei doi lideri s-au angajat vineri în privinţa unei normalizări economice, iar Serbia şi-a anunţat decizia de a-şi muta ambasada în Israel la Ierusalim până în luna iulie a anului viitor.

Kosovo a acceptat la rândul său să instituie relaţii diplomatice cu Israelul.

UE este ataşată de soluţia aşa-numită a două state, fiecare cu capitala la Ierusalim, propria sa misiune diplomatică aflându-se la Tel Aviv. Bruxellesul se aşteaptă ca statele candidate la aderare precum Serbia să se alinieze la poziţiile sale în materie de politică externă.

În acest context, orice demers diplomatic care repune în discuţie poziţia comună a UE privind Ierusalimul este o sursă de gravă preocupare şi de regret, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

Administraţia Trump, care şi-a iritat aliaţii recunoscând unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului şi mutându-şi ambasada în acest oraş, încearcă să convingă şi alte ţări să procedeze la fel.

Casa Albă a calificat acordul semnat vineri drept istoric, dar liderii sârb şi kosovar au estimat luni, mai prudent, că aceste angajamente pot furniza o contribuţie utilă pentru a ajunge la un acord complet, constrângător din punct de vedere juridic privind normalizarea relaţiilor.

Cei doi lideri au emis un comunicat comun înainte de începutul reuniunii lor de la Bruxelles, a doua în persoană de la reluarea, în luna iulie, a dialogului sub egida UE.

Vechi de peste două decenii şi de nerezolvat după ultimele războaie ce au dus la destrămarea fostei Iugoslavii (1998-99, 13.000 de morţi), conflictul între sârbi şi kosovari rămâne un pericol pentru stabilitatea Europei.

Belgradul nu recunoaşte independenţa autoproclamată în 2008 de fosta sa provincie, cu o populaţie majoritar albaneză.

Kosovo este recunoscut drept stat independent de majoritatea statelor occidentale, dar cinci dintre cele 27 de membre UE (Spania, România, Grecia, Cipru şi Slovacia) refuză acest lucru, la fel ca şi Rusia şi China, ceea ce a închis porţile ONU pentru acest teritoriu de 2 milioane de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...