Tunisia, la trei ani după Primăvara arabă: o economie închisă, corupţie şi şomaj

Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

50% din economia Tunisiei este blocată, închisă la investiţii printr-un mecanism de restricţii şi bariere la intrarea pe piaţă. E concluzia unui raport al Bancii Mondiale în care se arata că Tunisia e orice, numai libera nu.

Fără reforme structurale, s-a lasat îndeajuns spaţiu în care să respire corupţia. Companiilor nou intrate pe piaţă, birocraţia le manânca 13% din venituri. Se merge împotriva creării unui mediu de afaceri puternic - multe companii sunt practic omorâte din faşă. Prin urmare, competiţia nu are cum să apară şi inovaţia nici atât. E reţeta clasică pentru o economie fără şanse de reuşită. Sursa problemelor merge dincolo de dificultaţile de conjunctură tipice într-un stat aflat în tranziţie. Miezul e tocmai lipsa de viziune şi menţinerea unui sistem necompetitiv. Se aduc măsuri de redresare gândite prost. S-au introdus stimulente scumpe şi fără efect.

Astfel, Banca Mondială calculează că fiecare loc de muncă nou creat în Tunisia costă statul 20.000 de dolari. În plus, guvernul are reguli diferite pentru companiile care produc pentru piaţa internă faţă de cele care produc pentru export. Iar măsura reuşeşte să ţină ambele sectoare captive în rate de productivitate foarte mici. Companiile care produc pentru piaţa tunisiană sunt de multe ori controlate de stat şi aruncă pe piaţă bunuri scumpe, dar de o calitate foarte slabă. Prin urmare, companiile de pe segmentul de export sunt obligate să se bazeze pe materii prime importate. Sfârşesc prin a se limita la activităţi cu valoarea adaugată scăzută, cum ar fi asamblarea pieselor aduse din Franţa sau Italia. Şi aşa necesitatea angajării e minimă. Ofertele de locuri de muncă sunt puţine şi prost plătite. În lipsa cererii pentru forţa de muncă înalt calificată, problema şomajului se agravează. 35% dintre tineri nu au un loc de muncă şi la nivelul întregii populaţii Şomajul e de 17%, oameni care au de plătit sume exorbitante pentru servicii şi produse, tocmai din cauza lipsei de competiţie.

De pildă, un apel telefonic internaţional făcut din Tunisia poate costa şi de 20 de ori mai mult decât în statele membre OECD iar un bilet de avion poate fi cu 50% mai scump.

Economia fragilă şi şomajul ridicat au fost unele dintre motivele revoluţiei din 2011. Dar nimic nu pare să se fi schimbat după înlocuirea vechiului regim. De altfel, niciuna dintre ţările cuprinse de valul de proteste al Primăverii arabe nu are parte de bunăstarea pe care o visau revoluţionarii.