Tren deraiat în SUA: Şapte persoane au murit

Data publicării:
tren

 Actualizare. Bilanțul a crescut la șapte morți.

Oamenii au încercat să-şi croiască drum printre fiare, iar răniţii strigau disperaţi după ajutor. Pasagerii care se puteau ţine pe picioare au acordat primul ajutor înainte ca echipele de salvare să ajungă la locul tragediei.

„Trenul s-a înclinat, simţeam că nu mai stă pe şine, şi apoi s-a tot rostogolit. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că ne înghesuiam către ieşirea de urgenţă şi, când am ieşit, am văzut oameni urlând şi sângerând”, a spus un pasager care se afla în tren.

„S-a simţit ca şi cum frânele au fost călcate puternic şi apoi vagonul nostru, al treilea de la coada trenului, s-a înclinat pe partea dreaptă”, a mai spus o altă persoană implicată în accident.

200 de poliţişti şi 18 unităţi medicale au intervenit în operaţiunea de salvare.

„Este un dezastru total! În viaţa mea nu am mai văzut aşa ceva”, Michael Nutter, primarul din Philadelphia.

Dimensiunea adevărată a dezastrului s-a văzut abia în zori. Câteva vagoane au ajuns la zeci de metri de şine şi s-au transformat într-o grămadă de fiare.

Un accident similar a avut loc, pe acelaşi tronson, între Washington DC si New York, acum 72 de ani, în 1943. Atunci, 79 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...