Tren ajuns la destinație după trei săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
tren marfa china

Primul tren de marfă care leagă direct Londra de China a ajuns sâmbătă la destinaţie, după o călătorie de aproape trei săptămâni. Trenul a părăsit capitala britanică pe 10 aprilie şi a parcurs peste 12.000 de kilometri, strângând o întârziere de două zile.

Garnitura transportă 88 de containere de marfă, de la whisky până la produse pentru bebeluşi, pe când un vas cargo poate transporta între 10.000 şi 20.000 de containere. Trenul ajunge însă mult mai repede decât un vas, fiind preferat pentru transporturi de mărfuri cu durată mai mică de valabilitate.

China a lansat rute feroviare directe cu mai multe oraşe europene începând din 2013, în cadrul unei iniţiative numite „Noile drumuri ale mătăsii".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri