Trei sud-africani au fost arestați după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri

Data publicării:
crocodil
Sursa foto: Profimedia Images

Trei bărbați au fost arestați în Africa de Sud după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri lungime de la o fermă, informează ABC News, care citează poliția sud-africană. Reptila valora 1.300 de dolari.

Hoții, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, au folosit o camionetă pentru a transporta peste 200 de kilometri crocodilul furat de la o fermă din zona Hartbeesfontein.

Crocodilul a fost găsit legat cu sfoară și cabluri într-o fermă abandonată. Hoții îl acoperiseră cu crengi pentru a-l ascunde. Poliția a găsit și camioneta hoților, iar cei trei urmează să apară în fața unui judecător.

Poliția investighează cum au reușit hoții să fure reptila uriașă de la ferma care avea instaurate măsuri de siguranță, a declarat colonelul Adele Myburgh, purtător de cuvânt al poliției sud-africane. "Cum au reușit să scoată crocodilul? Doar nu e vorba de un pui", a declarat ea.

Adele Myburgh a adăugat că reptila era foarte deshidratată când a fost găsită, dar că a fost returnată proprietarului și se află în stare bună.

Braconajul este o mare problemă în Africa de Sud, însă crocodilii nu sunt în mod obișnuit o țintă pentru că sunt extrem de periculoși.

Potrivit poliției sud-africane, pielea, unghiile și dinții de crocodil sunt foarte valoroase și este posibil ca hoții să fi plănuit uciderea reptilei pentru a le vinde.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri