400 de case au fost distruse, iar majoritatea localnicilor au fost prinşi în alunecarea de teren provocată de ploile torenţiale şi inundaţiile care afectează regiunea.
Deocamdată, autorităţile afgane nu au anunţat un bilanţ oficial al morţilor, dar echipele de salvare spun că sunt şanse minime ca oamenii dispăruţi să mai fie în viaţă.
Guvernatorul regiunii a cerut ajutor şi pentru câteva sute de sinistraţi, care au nevoie de adăposturi, apă, hrană şi medicamente.