The Washington Post devine primul cotidian care a cerut punerea sub acuzare a propriei surse

The Washington Post rescrie istoria, devenind primul cotidian care a cerut punerea oficială sub acuzare a propriei surse, deşi aceasta s-a aflat la baza unui editorial care i-a adus premiul Pulitzer, scrie News.ro.

Trei dintre cele patru ziare de mare tiraj care au primit şi au publicat fragmente consistente din documentele secrete ale NSA (Agenţia Naţională de Securitate / National Security Agency) furnizate de Edward Snowden - The Guardian, The New York Times şi The Intercept - au cerut guvernului american să îi permită fostului consultant al NSA să se întoarcă în Statele Unite fără să fie pus sub acuzare.

Acesta este cursul normal pe care ar trebui să îl adopte orice companie media, care are datoria de a-şi proteja sursele şi care - prin virtutea acceptării materialelor furnizate de surse şi a publicării lor ulterioare - declară, implicit, că informaţiile furnizate de surse sunt în interesul publicului, afirmă jurnalistul Glenn Greenwald, autorul acestui editorial apărut în The Intercept, duminică.

Nu este însă cazul pentru The Washington Post. Într-o perioadă în care o campanie prin care se cere o grațiere oficială a lui Edward Snowden, coordonată de American Civil Liberties Union (ACLU) şi Amnesty International, capătă o amploare tot mai mare, editorialul publicat duminică de The Washington Post nu doar că se opune unei grațieri oficiale a fostului consultant NSA, ci a cerut în mod explicit ca Snowden - sursa ziarului - să fie judecat pentru acuzaţia de spionaj sau, pe post de „o a doua cea mai bună soluţie”, ca el să accepte „măsura unei responsabilităţi infracţionale pentru excesele sale şi ca guvernul Statelor Unite să dea dovadă de o atitudine indulgentă”.

Acțiunea vine și în contextul în care, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc lansarea filmului biografic „Snowden”, regizat de Oliver Stone.

Procedând astfel, afirmă Glenn Greenwald, The Washington Post este autorul unei reuşite „infame” în istoria industriei mass-media din Statele Unite: A devenit primul ziar american care publică un editorial explicit prin care cere punerea oficială sub acuzare a propriei sale surse -, aceeaşi sursă pe spatele căreia cotidianul a câştigat şi a acceptat premiul Pulitzer la categoria ”Public Service”.

„Însă ceea ce este şi mai uluitor în acest act de trădare jurnalistică împotriva propriei surse sunt afirmaţiile făcute în editorialul din The Washington Post pentru a justifica o astfel de cerere”, explică Glenn Greenwald.

Editorii de la The Washington Post au recunoscut că unul - doar unul singur - dintre programele dezvăluite de Snowden au fost expuse în mod justificat - în speţă, programul intern de metadate, deoarece acesta a fost „un abuz, dacă nu chiar o violare directă a legii federale din domeniul supravegherii, ce a generat riscuri pentru intimitatea cetăţenilor”.

În ceea ce priveşte „legislaţia corectoare” ce a fost adoptată în urma dezvăluirilor făcute de Snowden, The Washington Post admite: „Îi datorăm lui Snowden aceste reforme necesare”.

Problema este că programul intern de megadate nu a fost dezvăluit de The Washington Post, ci de cotidianul britanic The Guardian.

În afară de acele dezvăluiri iniţiale făcute de Snowden, editorialul din The Washington Post sugerează că nu a existat niciun fel de interes public faţă de dezvăluirea altor programe secrete. De fapt, editorii cotidianului american spun că adevăratul rău a fost generat de expunerea acestora.

Printre acele programe se află şi PRISM, despre care The Washington Post face următoarea afirmaţie: „Complicaţiile au apărut pentru că Snowden a făcut mai mult decât atât. El a furat şi a publicat pe internet informaţii despre un program separat al NSA, internaţional, de monitorizare a internetului, denumit PRISM, care era complet legal şi care în mod clar nu ameninţa intimitatea (De asemenea, nu era permanent; Legea care îl autorizează expiră anul viitor)”.

Folosind această argumentaţie, în care se afirmă că interesul publicului nu a fost servit prin expunerea PRISM, editorii de la The Washington Post au uitat să menţioneze anumite chestiuni, spune Glenn Greenwald. Ziarul care (simultan cu The Guardian) a ales să expună programul PRISM, publicând detaliile sale operaţionale şi manualul top-secret al acestuia pe prima pagină a sa a fost chiar The Washington Post. 

În plus, odată ce au făcut acel lucru, editorii cotidianului american au lăudat în mai multe articole decizia lor de a expune programul PRISM (alături de alte dezvăluiri) şi au fost premiaţi cu Pulitzer. 

„Dacă editorii paginii de editoriale de la The Washington Post cred cu adevărat că PRISM era un program total legitim şi interesul public nu a fost servit prin expunerea lui, nu ar fi trebuit ei oare să îi critice pe editorii departamentului de ştiri al ziarului, pentru faptul că au ales să facă publice acele dezvăluiri, să îşi ceară scuze apoi în faţa opiniei publice pentru faptul că i-a distrus intimitatea şi să predea apoi premiul Pulitzer? Dacă editorii paginii de editoriale de la The Washington Post aveau o urmă cât de mică de onestitate intelectuală, aşa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile - să îşi asume responsabilitatea instituţională pentru ceea ce ei păreau să considere o eroare gravă care a pus în pericol publicul general -, în loc să pretindă că a fost în totalitate vina sursei sale şi să ceară punerea oficială sub acuzare a acesteia”, consideră Glen Greenwald.

„Mai rău decât lipsa de onestitate intelectuală a acelui editorial din The Washington Post este uluitoarea laşitate a sa. După ce au denunţat dezvăluirea programului PRISM în propriile pagini, editorii lor proclamă: «mai rău - mult mai rău -, Snowden a dezvăluit, de asemenea, detalii despre operaţiuni internaţionale de spionaj care aveau un rol de apărare». Însă ceea ce ei omit - şi nu au nicio scuză pentru acest lucru - este faptul că nu Edward Snowden, ci editorii-şefi de la The Washington Post au luat decizia de a face publice acele dezvăluiri”, a adăugat Gleen Greenwald.

Pagina dedicată editorialelor din The Washington Post este separată de ziarul în sine şi nu vorbeşte în numele acestuia, a explicat acelaşi jurnalist american.