Thailanda a suspendat toate zborurile care intră în țară, după ce un soldat egiptean a ieșit din carantină

Data actualizării: Data publicării:
avioane parcate pe aeroportul bangkok seara la apus
Avioane parcate la aeroportul Internațional Suvarnabhumi din Bangkok, Thailanda. Foto: Getty Images

Thailanda a suspendat, marţi, toate zborurile care intră pe teritoriul său, după ce un soldat egiptean aflat în deplasare a încălcat carantina. Acesta a mers într-un centru comercial înainte să fie confirmat cu noul coronavirus, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Regatul Thailandei, care nu a înregistrat niciun caz de contaminare locală de 50 de zile, şi-a redeschis spaţiul aerian la începutul lunii iulie şi a lăsat să intre anumite grupuri de vizitatori străini, cu speranţa de a-şi relansa economia, după trei luni de închidere totală.

Pe 10 iulie, un grup de soldaţi egipteni a ajuns pe aeroportul militar U-Tapao, situat la 150 de kilometri sud de Bangkok, și nu au fost supuşi unui test la sosire.

Militarii trebuiau să-şi petreacă perioada de carantină într-un hotel, însă unul dintre ei a ieşit la cumpărături, înainte de a afla că era purtător al virusului.

Autorităţile caută acum 1.700 de persoane care au vizitat mall-ul în care a fost soldatul şi care ar fi putut intra în contact cu acesta.

Prim-ministrul Prayut Chan-O-Cha a declarat că "îşi asumă întreaga responsabilitate" pentru incident şi a prezentat scuze pentru trădarea "încrederii şi siguranţei" publicului.

"Toate zborurile care intră în ţară sunt suspendate - nu mai sunt date autorizări până nu rezolvăm problema", a adăugat el într-o alocuţiune televizată.

Turismul Thailandei va pierde zeci de miliarde de dolari din cauza pandemiei

Thailandezi sau străini, cei care au putut să intre până acum pe teritoriul ţării au fost plasaţi în carantină timp de 14 zile în structuri puse la dispoziţie de stat sau, pe cheltuiala lor, în anumite hoteluri.

Anumite categorii, cum ar fi militarii sau diplomaţii, erau plasaţi în carantină fără o supraveghere specială.

Din ianuarie, Thailanda a înregistrat doar 3.200 de cazuri de contaminare şi 58 de decese asociate noului coronavirus.

Thailanda urmează să piardă în 2020 zeci de miliarde de dolari, în contextul în care în acest an sunt aşteptaţi doar 14 milioane de turişti faţă de aproape 40 de milioane în 2019. Milioane de lucrători din sectorul turismului, care reprezintă aproximativ 20% din PIB, au rămas şomeri de când ţara a intrat în izolare, la începutul lunii aprilie.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...