Televiziunea nord-coreeană a avut prima transmisiune de la Jocurile Olimpice la două zile după ce s-au încheiat

Data actualizării: Data publicării:
imagine de la televiziunea nord coreana
Coreea de Nord a transmis primul eveniment de la Jocurile Olimpice la două zile după ce s-au încheiat. Foto: Profimedia Images

Televiziunea de stat nord-coreeană a transmis primul eveniment sportiv de la Jocurile Olimpice de la Tokyo la două zile după ceremonia de închidere, scrie BBC. Potrivit unor relatări ale presei locale, Televiziunea Centrală Coreeană a transmis săptămâna aceasta 70 de minute din meciul de fotbal feminin dintre Marea Britanie și Chile.

Meciul a avut loc pe 21 iulie, chiar cu două zile înainte de deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, și s-a încheiat cu 2 - 0 pentru Marea Britanie.

Potrivit site-ului specializat în Coreea de Nord NK News, meciul a fost transmis fără comentariu, la o rezoluție mică, fiind neclar cum a fost obținută înregistrarea.

Coreea de Nord nu a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sub pretextul că vrea să-și protejeze atleții de COVID.

Decizia de a nu participa la JO 2020 a pus capăt speranțelor Coreei de Sud că ar putea folosi ocazia pentru a relua legăturile cu Nordul.

Este prima oară când Coreea de Nord nu participă la Jocurile Olimpice de vară din 1988 încoace; atunci Phenianula boicotat jocurile de la Seul în timpul Războiului Rece.

Phenianul susține că nu are niciun caz de coronavirus, însă experții sunt sceptici în această privință.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri