Țara din Europa care vrea să interzică vânzarea de energizante către copii. Argumentele pe care le aduce

Data publicării:
shutterstock_445742722

Marea Britanie ar putea interzice vânzarea către copii a băuturilor cu conţinut mare de cafeină, din cauza riscurilor pentru sănătate, a anunţat joi guvernul de la Londra, citat de Reuters.

Aşa-numitele băuturi energizante conţin un nivel ridicat de zahăr şi de cafeină şi sunt asociate cu obezitatea şi o serie de alte probleme de sănătate.

„În condiţiile în care mii de tineri consumă în mod regulat băuturi energizante, deseori pentru că sunt mai ieftine decât băuturile răcoritoare, ne vom consulta în legătură cu vânzarea de băuturi energizante copiilor”, a anunţat premierul Theresa May într-un comunicat, scrie news.ro.

Adolescenţii britanici care beau băuturi energizante consumă cu aproximativ 50% mai multe astfel de produse comparativ cu tinerii din restul Europei, potrivit comunicatului.

Guvernul a lansat un proces de consultări, solicitând puncte de vedere în această privinţă, inclusiv vârsta de la care ar trebui să fie aplicată interdicţia. Măsura ar urma să fie aplicată numai în Anglia, în timp ce Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au libertatea să îşi stabilească politicile.

Interdicţia ar fi aplicată băuturilor care conţin cel puţin 150 de miligrame de cafeină pe litru.

Unii comercianţi interzic deja vânzările de băuturi energizante copiilor cu vârste de sub 16 ani. În luna aprilie a acestui an, în Marea Britanie a intrat în vigoare şi o taxă separată, pe zahăr, în cazul băuturilor răcoritoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”