Sute de oameni au părăsit în ultimele zile ultima redută ISIS. Unii aveau bombe și veste cu explozibil

Data actualizării: Data publicării:
refugiati isis

Sute de bărbaţi şi femei, însoţiţi de numeroşi copii, au părăsit în ultimele zile cea din urmă redută a ISIS din Siria. Mulţi sunt în continuare loiali, dar nu mai cred că organizaţia teroristă are resursele necesare supravieţuirii lor. Alţii au fost ostatici şi acum au avut posibilitatea să evadeze. Cu toţii au intrat sub controlul rebelilor sirieni, care sunt susţinuţi de Statele Unite.

Parcă sunt într-un vis. Am părăsit ISIS şi am venit aici. Vreau doar să mă întorc la familia mea”, spune o femeie îmbrăcată în burka.

„Califatul”, care a ocupat o mare parte a Siriei şi Irakului, a fost redus acum la un grup de cătune, la graniţa celor două ţări. Este părăsit de tot mai mulţi adepţi.

Nu regret că m-am alăturat ISIS. Dacă soţul meu nu insista, pentru copii, nu ieşeam. A insistat, ca să primească tratament. E aceeaşi moarte aici sau în Baghouz”, spune o altă femeie.

„Dezertorii” au ajuns acum sub supravegherea trupelor siriene susţinute de Statele Unite. Au fost duşi într-o tabără de refugiaţi şi au trecut prin proceduri speciale de securitate. Unii dintre ei purtau bombe şi veste explozive.

„După cum am auzit de la civilii care au ieşit, dar şi din zvonuri, acolo sunt mulți imigranţi, majoritatea jihadişti din Europa, Asia, Turcia, dar nu ne-au spus câţi mai sunt”, spune Adnan Afrin, comandant al forțelor armate siriene.

Toţi cei care părăsesc ISIS sunt verificaţi. În cazul în care se ajunge la concluzia că sunt terorişti, vor fi trimişi la închisoare, spun reprezentanţii miliţiilor siriene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri