Susţinătorii lui Mohamed Morsi îndeamnă la noi manifestaţii în Egipt

Data publicării:
mohamed mursi sau morsi presedinte egipt - reuters-1

Manifestanții cer de peste o lună reinstalarea în funcţie a primului preşedinte egiptean ales în mod democratic, destituit de armată, pe 3 iulie, în urma unor manifestaţii uriaşe care îi cereau lui Mohamed Morsi să plece de la putere.

Noul Guvern interimar instalat de militari a promis organizarea unor alegeri la începutul lui 2014, dar ameninţă cu evacuarea susţinătorilor fostului preşedinte din pieţele Rabaa al-Adawiya şi Nahda, după încheierea Ramadanului, duminică seara, potrivit Mediafax.

Comunitatea internaţională, cu Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite în frunte, şi-a multiplicat încercările de a media, în ultimele zece zile, dar fără succes până în prezent. Ea se teme de o baie de sânge, peste 250 de persoane, în principal manifestanţi pro-Morsi, fiind ucişi în confruntări cu forţele de ordine şi susţinători ai noi puteri.

„Alianţa împotriva loviturii de stat şi pentru democraţie” şi-a îndemnat duminică susţinătorii să organizeze „zece marşuri” în capitală, pentru a „apăra legitimitatea alegerilor”.

Această grupare, care organizează acţiunile de ocupare de la Rabaa şi Nahda, este condusă în principal de mişcarea Fraţii Musulmani, influenta confrerie islamistă a lui Mohamed Morsi care a câştigat alegerile legislative în 2011, după îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak.

Mişcarea Fraţii Musulmani, care insistă că manifestaţiile sunt paşnice, reclamă eliberarea lui Mohamed Morsi şi principalilor lideri ai confreriei arestaţi de la 3 iulie - unii vor fi judecaţi pe 25 august pentru incitare la crimă -, reinstalarea preşedintelui în funcţie şi restaurarea Constituţiei suspendate de către militari.

La rândul său, Guvernul interimar instalat de cel mai puternic om din ţară, comandantul armatei, generalul Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi, vicepremier, propune doar mişcării Fraţii Musulmani să participe la procesul electoral prevăzut în 2014.

Ahmed el-Tayeb, marele imam al Moscheei şi Universităţii Al-Azhar din Cairo, principala instituţie sunnită din lume, a îndemnat duminică la reconciliere naţională şi a oferit asigurări că a invitat toate părţile să vină să negocieze un compromis luni.

Însă există puţine şanse ca mişcarea Fraţii Musulmani să accepte invitaţia, imamul el-Tayeb susţinându-l în mod deschis pe generalul el-Sisi pe 3 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...