Fostul președinte, demis în iulie 2013 de armată și condamnat deja la pedeapsa capitală și la închisoare pe viață în alte dosare, a compărut alături de 10 alți acuzați pentru furnizarea către Qatar de "documente secrete privind securitatea națională", potrivit actului acuzării citat de Agerpres.
Mohamed Morsi a fost condamnat la închisoare pe viață, care în Egipt echivalează cu 25 de ani de închisoare, pentru că a condus o "organizație ilegală". El a fost de asemenea condamnat pentru "sustragerea de documente secrete privind securitatea statului", a declarat avocatul său, Abdel Moneim Abdel Maqsud.
În schimb, Morsi a fost achitat de acuzațiile de spionaj. Șase dintre coacuzați au fost condamnați la pedeapsa cu moartea pentru acest cap de acuzare.
Acesta este cel de-al patrulea proces împotriva lui Morsi, provenit din organizația islamistă Frăția Musulmană, considerată de autoritățile egiptene "teroristă". Fostul președinte a fost deja condamnat la moarte, la închisoare pe viață și la 20 de ani de închisoare în alte trei procese.