Refugiaţii care au scăpat cu viaţă din naufragiul de acum două zile din Meditarană au povestit momentele cumplite din timpul scufundării. Rude care s-au înecat sub privirile lor neputincioase, sau bărbaţi care se călcau în picioare să urce în bărcile de salvare. Abia un sfert dintre cei 600 de fugari au putut fi salvaţi.
Paza de coastă egipteană nu a putut face minuni. Doar 169 de oameni au scăpat cu viaţă. Erau 600 înghesuiţi pe ambarcaţiune când aceasta s-a răsturnat. Au supravieţuit doar cei care au reuşit să se lupte timp de opt ore cu valurile.
„Barca era foarte mică. Avea spaţiu pentru 200 de persoane. Am stat pe mare mai multe zile şi tot aduceau oameni. Înainte să naufragiem, jumătate din echipaj a fugit”, povesteşte un supravieţuitor.
Mohammed a scăpat, dar vărul său de 14 ani nu mai e.
„Dumnezeu să aibă grijă de noi şi de toţi cei care au murit. Şi eu era să mor, dar Dumnezeu m-a ajutat, m-a întărit. Ne-am spus rugăciunile, nu o dată, ci de 10 sau 15 ori. Am spus: Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să ne salveze!”, spune tânărul.
Rudele celor dispăruţi în naufragiu acuză autorităţile că au declanşat operaţiunea de salvare mult prea târziu, la ore bune după ce au recepţionat semnalele SOS.
Orla Guerin, corespondent BBC: „Multe dintre rude au stat de veghe aici, pe timpul nopţii, sperând să primească veşti despre cei dragi, sperând că aceştia nu se află printre cei decedaţi.”
Un tată a aflat că fiul său de 16 ani nu se numără printre cei care au scăpat. E încă o viaţă pierdută în căutarea unui trai mai bun. Numai anul acesta, 3.500 de oameni au pierit în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană către Europa.