SUA vor spori ajutorul economic oferit Republicii Moldova, pe fondul crizei din Ucraina

Data publicării:
dolari americani contrafacuti - MFAX

 

Şeful Guvernului moldovean, Iurie Leancă, a fost primit în cursul dimineţii, la Casa Albă, de vicepreşedintele Joe Biden. Preşedintele Barack Obama a participat şi el la întrevedere, potrivit Executivului american.

„Preşedintele a salutat prietenia solidă dintre ţările noastre şi a subliniat angajamentul profund al Statelor Unite pentru susţinerea aspiraţiilor Republicii Moldova”, a anunţat Casa Albă.

Totodată, Obama şi Biden „au insistat asupra sprijinului de nădejde al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea R.Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, informează Mediafax.

Într-o întrevedere anterioară cu Iurie Leancă, secretarul de Stat John Kerry a anunţat sporirea ajutorului economic american pentru Republica Moldova.

„Vom suplimenta fondurile pentru a ajuta Republica Moldova să îşi dezvolte competitivitatea”, a declarat pentru presă secretarul de Stat american, înainte de o întrevedere cu premierul moldovean, Iurie Leancă, la Washington.

Washingtonul prevede să deblocheze încă 2,8 milioane de dolari pentru Republica Moldova, suma totală urmând să ajungă la 7,5 milioane.

În contextul în care Rusia a preluat controlul asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei aflată la aproximativ 600 de kilometri de Republica Moldova, John Kerry şi-a arătat îngrijorarea faţă de o eventuală atitudine similiară a Moscovei faţă de Chişinău.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri