Românca Lavinia Luca este studentă în Atena și spune că are o mulțime de beneficii. Tânăra spune că grecii nu vor să piardă tocmai aceste privilegii.
„Am gratuitate la cărţi, sunt la o facultate de asistenţă medicală. Cărţile sunt scumpe, 200, 300 de euro o carte. Am avut semestre în care am luat cărţi gratuit, 7, 8 cărţi. Nu am plătit nimic din buzunarul meu. Nu plătesc la cantină, cei care nu vor să mănânce la cantină plătesc pentru două mese pe zi 3 euro. Nu plătesc transport, nici intrarea la muzee datorită faptului că sunt studentă şi am avut facilităţi şi în afara Greciei”, a explicat Lavinia Luca.
Tânăra spune că toată lumea va vota. „Toţi colegii mei sunt destul de implicaţi... mai degrabă NU, pentru că nu vor să piardă aceste privilegii, cu toate că sunt stresaţi pentru că nu se ştie ce va fi după, dar toţi înclină spre NU”, a explicat tânăra.
Reamintim că este ziua referendumului din Grecia. Aproximativ 10 milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a vota în favoarea sau împotriva unor măsuri de austeritate și reforme propuse de către creditorii țării. Analiștii consideră că dincolo de un vot crucial pentru soarta țării, acest scrutin reprezintă totodată un DA sau NU spus funcționării instituțiilor europene.