Majoritatea celor care locuiesc aici sunt imigranţi. Ei au dat startul violenţelor de stradă duminică noaptea, după ce poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat care ameninţa lumea cu o macetă. Un important cotidian suedez susţine că revoltele reprezintă un eşec uriaş al politicilor guvernamentale, care au permis apariţia unor adevărate ghetouri în suburbiile capitalei.
Imigranţii care trăiesc aici nu au locuri de muncă şi nu beneficiază de ajutoare de la stat.
Suedia nu mai e un paradis pentru imigranți, nu mai poate crea o societate multiculturală perfectă, pentru că nu mai sunt nici banii de altădată și s-au impus, de exemplu, politici de limitare a obținerii rezidenței, a explicat Raluca Lunculescu, jurnalist Digi24. Sunt aici imigranți din Turcia, Liban, Siria, Somalia, care nu au locuri de muncă. Nu e un efect al crizei economice generale, ci este vorba despre foarte mulți tineri nepregătiți. Suburbia respectivă are 11.000 de locuitori, majoritatea sunt imigranți și, anual, mai mult de o treime dintre tinerii care termină liceul îngroașă rândurile șomerilor, a adăugat ea.
Premierul suedez a avertizat că s-ar putea repeta astfel de nopți, s-ar putea extinde, dar a subliniat că autoritățile nu vor da înapoi în privința pachetului de politici sociale.