Stare de urgenţă în Extremul Orient Rus. Autoritățile au ordonat evacuări în urma unui taifun venit din Japonia

Data publicării:
taifun
Taifunul Khanun s-a apropiat de arhipelagul Okinawa, în sudul Japoniei. FOTO: Profimedia Images

Autoritățile din Extremul Orient al Rusie au decretat starea de urgenţă şi au ordonat evacuări sâmbătă în mai multe zone, după ce s-au produs inundaţii în urma ploilor torenţiale aduse de taifunul Khanun, care s-a abătut asupra Japoniei la începutul acestei săptămâni.

După ce s-a dezlănţuit asupra sudului Japoniei, Khanun, diminuat la intensitatea unei furtuni tropicale, a ajuns vineri în Coreea de Nord, după ce s-a abătut mai întâi asupra Coreii de Sud.

În Extremul Orient Rus, o regiune situată la extremitatea estică a Rusiei şi a continentului asiatic, 32 de localităţi au rămas izolate, iar 543 de locuinţe şi porţiuni extinse de drumuri au fost inundate până sâmbătă dimineaţă, au precizat autorităţile din regiunea Primorie, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Evacuările se desfăşurau în oraşele Ussuriisk şi Spassk-Dalny din Primorie, regiune al cărui centru administrativ este portul Vladivostok.

„Nivelul apei creşte cu repeziciune în zonele din apropierea râurilor în Spassk-Dalny”, au anunţat autorităţile din Primorie pe platforma de mesagerie Telegram, publicând o înregistrare video cu suprafeţe de teren şi clădiri parţial acoperite de ape.

Râurile Spassovka şi Kuleshovka traversează teritoriul Spassk-Dalny, un oraş cu doar 44.000 de locuitori.

Evacuări au de asemenea loc în regiuni din Ussuriisk, un oraş cu peste 150.000 de locuitori, situat la circa 100 de kilometri nord de Vladivostok, unde un baraj construit pentru stăvilirea inundaţiilor s-a rupt, au precizat oficialii.

Starea de urgenţă a fost declarată în nouă municipalităţi din Primorie, a precizat guvernul regional.

Pentru unele zone din regiune a fost prognozată o cantitate de precipitaţii dublă faţă de cantitatea înregistrată într-o lună.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa