Sri Lanka a adoptat o lege dură pentru utilizatorii reţelelor sociale: Pedepse cu închisoare pentru postări false

Data publicării:
Sri Lanka
Foto: Profimedia

Sri Lanka a adoptat miercuri o lege care impune pedepse grele de închisoare utilizatorilor reţelelor de socializare pentru postările pe care autorităţile le consideră false sau că ar constitui o ameninţare la adresa securităţii naţionale, transmite AFP.

Principalul partid de opoziţie a susţinut că legea urmăreşte să înăbuşe disidenţa în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din acest an, în timp ce companiile internaţionale de internet şi tehnologie au avertizat că este "nefuncţională".

Coaliţia pentru Internet din Asia, care include Apple, Google, Yahoo, Meta şi X, a avertizat înainte de adoptarea proiectului de lege că este "nefuncţional şi ar dăuna creşterii potenţiale şi investiţiilor străine directe în economia digitală din Sri Lanka", scrie Agerpres.

Reţelele de socializare au fost un instrument cheie folosit de protestatari în timpul crizei economice din 2022, protestele din toată ţara forţându-l pe preşedintele de atunci, Gotabaya Rajapaksa, să demisioneze.

Ministrul Securităţii Publice, Tiran Alles, a negat că legea are drept scop înăbuşirea opoziţiei, argumentând că ar contribui la stoparea înşelătoriilor şi hărţuirii online.

Directorii platformelor de social media s-ar putea confrunta cu pedepse cu închisoarea de până la 10 ani dacă nu vor dezvălui detalii despre utilizatorii acuzaţi că au creat postări considerate ilegale conform noii legi.

În timpul dezbaterilor din Parlament, deputatul de opoziţie M. A. Sumanthiran a numit legea "un text opresiv şi draconic". Legea face ilegale conturile anonime sau pe cele ce popularizează parodii sau pamflete pe reţelele de socializare. În plus, utilizatorii care postează din afara Sri Lanka vor putea fi, de asemenea, urmăriţi penal.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri