Michael Schumacher, în vârstă de 49 de ani, a suferit un teribil accident la schi, la sfârșitul anului 2013. De șapte ori campion la F1, Schumacher s-a lovit grav la cap, iar medicii i-au oferit de la început puține șanse de recuperare.
De atunci, puține se știu despre fostul mare sportiv. Familia a oferit foarte puține detalii despre starea acestuia. Știm cu siguranță însă că Schumacher nu și-a revenit și se află în prezent în locuința sa din Elveția, unde are parte de îngrijire medicală permanentă.
Puțină lumină în acest tragic caz a făcut profesorul-doctor Steven Laurey, despre care se spune că ar fi unul dintre cel mai bine cotați specialiști în descifrarea stării comatoase. Acesta a oferit un interviu pentru sudinfo.be, preluat de adevarul.ro.
„Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare. În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat, încât recuperarea intelectuală este puţin probabilă. Timpul este împotriva noastră”, a precizat acesta.