Soarta adolescentei de 16 ani din Germania, care a fugit în Irak pentru a se căsători cu un luptător jihadist

Data publicării:
linda w

O minoră germană care a fugit de acasă după ce s-a convertit la islam şi a fost găsită de trupe irakiene la Mosul, afirmă că vrea să se întoarcă acasă, scriu luni un ziar şi un post germane, citate de The Associated Press, citat de News.ro.

”Vreau doar să mă întorc acasă, la familia mea”, a declarat Linda W., în vârstă de 16 ani, al cărei nume nu este divulgat potrivit legislaţiei germane cu privire la protecţia vieţii private. ”Vreau să plec departe de război, departe de arme, departe de zgomot”.

Ziarul Sueddeutsche Zeitung şi postul public ARD scriu luni că reporterul lor a intervievat-o pe adolescentă la Bagdad, după ce a fost găsită, luna aceasta, când forţele irakiene au eliberat oraşul irakian Mosul (nord) de gruparea Statul Islamic.

Ziarul scrie că a adolescenta se află în prezent într-un spital militar la Bagdad, după ce a fost rănită de un glonţ în piciorul stâng.

Minora, originară din sătucul Pulsnitz, în estul Germaniei, a declarat că se ascundea într-un subsol, la Mosul, atunci când a fost capturată de militari irakieni. Ea spune că se simtre ”bine”, în pofida rănii de la picior, în urma unui ”atac cu un elicopter”, spune ea.

Linda W. a fugit de-acasă vara trecută, imediat după ce s-a convertit la islam. Ea era în contact cu membri ai Statului Islamic şi s-a căsătorit cu un luptător jihadist după ce a ajuns pe teritoriul aflat sub controlul grupării.

Soţul ei a murit la scurt timp după căsătorie, scrie presa germană. Este neclar dacă minora se poate întoarce acasă sau dacă va fi judecată în Irak ca membră a grupării jihadiste Statul Islamic.

În Irak, Linda W. riscă teoretic condamnarea la moarte, potrivit legislaţiei antiteroriste din această ţară. Dacă va fi condamnată la moarte, ea va fi executată după ce împlineşte vârsta de 22 de ani.

Fotografii în care tânăra apare răvăşită alături de militari irakieni au devenit virale pe Internet luna aceasta, însă inţial au existat informaţii contradictorii despre identitatea ei.

Militarii au crezut iniţial că ar fi o femeie yazidi, însă le-a spus că nu este yazidi, ci germană. Linda W. este una dintre cei 26 de străini arestaţi la Mosul luna aceasta, potrivit unor oficiali irakieni.

Irakienii au găsit alte trei femei din Germania, cu rădăcini în Maroc, Algeria şi Cecenia. Oficiali irakieni au anunţat că femeia germano-marocană are un copill şi că au fost arestaţi amândoi, la Mosul, în urmă cu aproximartiv zece zile.

Femeia germano-cecenă a fost identificată drept Fatima de Sueddeutsche Zeitung şi ARD. Ea împarte camera cu Linda W. şi este rănită la braţ, potrivit publiaţiior, care adaugă că ea le-a spus că doi copii de-ai ei au fost daţi dispăruţi în urma unui raid aerian la Mosul.

Bild scrie luni că tatăl Lindei, Reiner W., a aflat unde se află fiica sa de la radio, în timp ce lucra la construcţia unei autostrăzi germane.

”Nu mi-a venit să cred când am aflat că Linda e în viaţă”, a declarat bărbatul, divorţat, potrivit cotidianului. ”Îmi doresc atât de mult ca Linda a mea să vină acasă sănătoasă. Voi fi mereu aici pentru ea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri