Închiderea graniţei dintre Ungaria şi Croaţia a schimbat, din nou, traseul refugiaţilor. Călătoria este îngreunată de vremea tot mai rece şi aşteptarea lungă pentru trecerea dintr-un stat în altul.
Babar Baloch, purtător de cuvânt agenţia ONU pentru Refugiaţi: „Iarna se apropie şi nu vedem încă o descreştere a numărului de refugiaţi. Oamenii sunt din ce în ce mai disperaţi iar frigul le va accentua condiţia deja dificilă. Avem nevoie de un mecanism care să permită transferarea lor mai rapidă de la o graniţă la alta.”
Devenită în ultimele zile principala poartă de intrare în spaţiul Schengen, Slovenia nu acceptă mai mult de 2.500 de imigranţi pe zi, veniţi dinspre Croaţia. Preluaţi direct de la graniţă, oamenii sunt distribuiţi în centre de înregistrare din apropierea frontierei cu Austria.
Marijana Cafuta, coordonator Crucea Roşie Slovenia: „Copiii, în mod special, nu sunt îmbrăcaţi adecvat pentru vremea de afară. Adulţii sunt mai bine pregătiţi. Deocamdată avem suficiente provizii pentru a-i ajuta.”
De teama unui blocaj pe teritoriul său, şi Croaţia a limitat intrările în ţară dinspre Serbia. Dimineaţă, 40 de autocare pline cu refugiaţi aşteptau să treacă graniţa.
Germania, punctul final al călătoriei pentru mulţi dintre refugiaţi, are şi ea probleme. Într-un centru de cazare din landul Turingia, un imigrant afgan şi-a înjunghiat mortal un conaţional, apoi a fugit şi a rănit un trecător înainte de a fi prins de poliţie.
Cu două săptămâni în urmă, un alt refugiat s-a sinucis într-un adăpost. Incidente mai puţin grave au loc în mod constant în centrele de cazare, motivate de condiţiile precare de trai şi de conflicte etnice.