Secretarul general al NATO: Rusia masează noi trupe la graniţa cu Ucraina şi susţine în secret militanţii împotriva exploatării gazelor de şist
Data publicării:
Rusia a suplimentat din nou efectivele militare la frontiera cu Ucraina, a anunţat joi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Şeful Alianţei Nord-Atlantice este de părere că Moscova menţine deschisă opţiunea unei intervenţii în Ucraina. Pe de altă parte, Kievul a anunţat că Petro Poroşenko şi Vladimir Putin au discutat joi seară detaliile privind punerea în aplicare a planului de pace propus de preşedintele ucrainean.
Aflat în vizită la Londra, secretarul general al NATO a declarat că Moscova face paşi înapoi în ceea ce priveşte procesul de pace din estul Ucrainei. „Observăm o nouă suplimentare a efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei, ceea ce este un motiv de îngrijorare. Cerem Rusiei să oprească afluxul de arme şi echipamente către grupările separatiste din estul Ucrainei. Cerem Rusiei să nu mai sprijine bandele înarmate proruse din estul Ucrainei şi, în general, facem apel către Rusia să oprească destabilizarea situației din estul Ucrainei şi să se angajeze, într-un mod constructiv, în discuţii cu puterea de la Kiev”, a spus Anders Fogh Rasmussen.
Un mesaj asemănător a transmis către Moscova şi premierul britanic. „Rusia trebuie să ia o serie de măsuri pentru a nu lăsa armele să treacă graniţa, pentru a se asigura că aşa-numiţii separatişti nu mai sunt sprijiniţi şi să contribuie la stabilizarea, şi nu la destabilizarea Ucrainei”, a spus David Cameron.
Secretarul general al NATO a mai spus că are informaţii că Moscova colaborează în secret cu organizaţiile de mediu care fac campanie împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, într-o încercare de a menţine dependenţa Europei de importurile de gaze din Rusia.
Administraţia prezidenţială de la Kiev a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat susţinerea pentru detensionarea situaţiei la Doneţk şi Lugansk. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a ameninţat că ar putea bloca o parte din exporturile din Ucraina în cazul în care Kievul semnează şi partea economică a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeanăpe 27 iunie, aşa cum a anunţat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.