Salariu mărit în Venezuela. A ajuns la 60 de dolari pe lună

Data actualizării: Data publicării:
Crisis In Venezuela Sends Migrants Across Border To Colombia
Foto: Guliver/GettyImages

Mult zgomot pentru nimic într-o ţară în care inflaţia ar putea sări de o mie la sută anul acesta. Preşedintele Venezuelei majorează salariul minim şi pensiile, dar asta nu înseamnă decât că leafa ajunge... la echivalentul a 60 de dolari pe lună. Economiştii spun că decizia nu va ajuta nimic la coborârea inflaţiei din acea ţară, care este cea mai mare din lume.

Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei: „Am hotărât ca începând din ianuarie să majorez cu 50% salariul minim şi, ca întotdeauna, grila de salarizare a bugetarilor, profesorilor, poliţiştilor, doctorilor şi militarilor.”

Preşedintele venezuelean susţine că măsura, a cincea într-un an, protejează locurile de muncă și veniturile. Din ianuarie anul trecut şi până acum, salariile au fost mărite cu 320%, în contextul în care economia este în cădere liberă.

Totuşi, analiştii nu cred că decizia guvernului va îmbunătăţi viaţa oamenilor de rând, din cauza inflaţiei galopante. Asta în timp ce opoziţia susţine că problemele au apărut din cauza lui Nicolas Maduro, incapabil să gestioneze economia ţării.

Radu Păltineanu, turist român: „De o lună de zile, bolivarul (moneda naţională a Venezuelei, n.red.) s-a devalorizat cu 50% faţă de dolar. Când am intrat eu, valora 1.100, acum valorează 1.800 un dolar. Eu acolo aveam undeva la 200 şi ceva de mii de bolivari. O cameră la hotel costă la ora actuală între 2.500, cea mai ieftină, şi 8.000. O sticlă de apă e 500-600 de bolivari.”

De altfel, inflaţia din Venezuela este cea mai mare din lume. În 2015 a fost de 180%, potrivit datelor furnizate de guvern, iar situaţia riscă să devină catastrofală în acest an. Fondul Monetar Internaţional spune că ea ar putea atinge 1.200%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei