Sajid Javid, noul ministru de Interne al Marii Britanii, după demisia lui Rudd

Data publicării:
Sajid Javid
FOTO: Agerpres

Ministrul britanic al Comunităţilor, Sajid Javid, a fost numit luni ministru de Interne în locul lui Amber Rudd, care a demisionat duminică, din cauza unui scandalul provocat de tratamentul aplicat unor imigranţi originari din Caraibe, a anunţat Downing Street, scrie news.ro, care citează AFP.

Sajid Javid
FOTO: Agerpres

Amber Rudd, în vârstă de 54 de ani, a demisionat duminică după ce a recunoscut că a ”înşelat involuntar” o comisie parlamentară cu privire la ”obiectivele deplasării unor imigranţi clandestini”.

Javid, în vârstă de 48 de ani, fiul unui şofer de autobuz pakistanez a cărui familie a venit în Regatul Unit în anii '60, a fost, înainte să facă parte din Guvernul Theresei May, bancher de afaceri şi deputat din Bromsgrove, iar apoi ministru însărcinat cu Afacerile şi al Culturii.

Rudd pleacă din Guvern în urma unor dezvăluiri în scandalul intitulat Windrush - tratamentul aplicat unor imigranţi din Caraibe veniţi în Regatul Unit după al Doilea Război Mondial - care a provocat un val de furie în ţară.

Mii de imigranţi veniţi din ţări din cadrul Commonwealth între 1948 - când Windrush, primul vapor de transport de migranţi din Caraibe, a debarcat la Londra - şi începutul anilor '70, pentru a reconstrui ţara după război, au obţinut dreptul de a rămâne pe termen nelimitat.

Însă cei care nu au cerut niciodată acte de identitate s-au trezit trataţi ca imigranţi ilegali, riscând să fie expulzaţi dacă nu furnizau probe pentru fiecare an de prezenţă în Regatul Unit.

În urma promovării lui Javid, Downing Street a anunţat că fostul ministru însărcinat cu Irlanda de Nord James Brokenshire se va întoarce în Guvern în locul acestuia, scrie BBC.

Javid a fost ales prima oară în Parlament în 2010.

El a susţinut rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană (UE), în pofida faptului că este considerat eurosceptic.

Javid a coordonat eforturile Guvernului în dezastrul de la Grenfell, anul trecut.

El a declarat în weekend pentru Sunday Telegraph că a resimţit scandalul Windrush ”foarte personal”, ca unul  care provine dintr-o familie de imigranţi.

„Ar fi putut să fie mama, tata sau eu”, a declarat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...