Rusia vs. NATO. Jocurile video pentru oamenii din apărare și servicii secrete
Industria jocurilor video este una dintre cele mai dezvoltate din lume, nu este un secret pentru nimeni. Sunt însă şi jocuri care se fac special pentru o categorie aparte de oameni: cei care lucrează în domeniul apărării. Acestea sunt dezvoltate împreună cu specialişti în politică externă şi la ele au acces doar experţii în securitate. „Am creat un joc, care are nivel operaţional le permite jucătorilor să manevreze batalioane, forţe terestre, escadroane şi forţe aeriene şi să se uite la diferitele abordări pe care le-ar putea folosi ruşii, la diferitele lucruri pe care NATO le poate face să contreze acele atacuri”, spune David Shlapak, analist RAND Corporation, într-un interviu pentru Pașaport diplomatic.
Cristina Cileacu: Sunteţi creator de jocuri. Cum vă ajută pregătirea de ştiinţe politice în crearea acestor jocuri? Ce fel de jocuri creaţi?
David Shlapak: Majoritatea jocurilor pe care le facem sunt făcute pentru a pune în lumină anumite provocări politice, legate de siguranţa naţională, de pildă. În ultimii trei ani am lucrat mult cu potenţialele provocări ruseşti pentru NATO. Aşa că am creat un joc care are nivel operaţional şi le permite jucătorilor să manevreze batalioane, forţe terestre, escadroane şi forţe aeriene şi să se uite la diferitele abordări pe care le-ar putea folosi ruşii, la diferitele lucruri pe care NATO le poate face să contreze acele atacuri.
La acestea se adaugă atacurile cibernetice, spaţiul, astfel încât ambele părţi să fie forţate să se gândească cum pot accesa sistemele de poziţionare globale, cum să profite de avantaje, cum să le împartă între ei, cum să stăpânească aceste lucruri. Iar apoi jucăm acest joc într-una. Îl jucăm cu oamenii de la Pentagon, îl jucăm cu oamenii din comunitatea de servicii secrete, îl jucăm cu aliaţii noştri, l-am jucat de două ori în Europa, am fost în Marea Britanie şi am fost în Germania şi am invitat toate statele membre NATO să trimită jucători să exerseze.
Se reuşesc două lucruri: noi colectăm toate datele din joc, vedem ce fac jucătorii şi ceea ce nu fac, lucru care este de asemenea util. Vedem care este a doua cea mai bună idee pe care au avut-o, de ce nu au făcut aşa şi au ales să facă ceea ce au decis iniţial. Dar, la fel de importantă este şi experienţa educaţională pe care o obţin jucătorii. Este diferit de cititul unui raport în timpul unei şedinţe. Chiar au ocazia să experimenteze un eveniment, să experimenteze conflictul. Bineînţeles, este la nivel de ficţiune, dar comprimă timpul, cu o hartă, într-o cameră, dar încercăm să îl facem cât de realist putem astfel încât să plece de acolo cu dureri de cap şi cu emoţii în stomac. Pentru că doar aşa pot aplica această experienţă în munca lor zilnică.
Chiar dacă sunt jucători de forţă, strategi sau experţi în apărarea civilă, această experienţă se „marinează” în mintea lor şi contribuie la modul în care încep să se gândească la o problemă, adică într-un mod mai profund.
Cristina Cileacu: Din câte ştiţi, au şi ruşii jocuri asemănătoare?
David Shlapak: Da, au. De fapt ruşii au o abordare structurală şi cuantificabilă a analizei militare, în mare parte este moştenire din timpul Uniunii Sovietice. Nu ştiu exact ce joacă, dacă sunt chiar aceleaşi jocuri sau aceleaşi scenarii, dar au instrumente şi metode similare cu ale noastre şi de fapt ei studiază aceleaşi probleme, dar din perspectiva lor.
Cristina Cileacu: În ceea ce priveşte noua relaţie pe care preşedintele Trump vrea să o dezvolte cu Rusia, credeţi că aceste jocuri vor fi utile?
David Shlapak: Cred că istoric, dacă ne întoarcem la perioada Războiului Rece, chiar în cele mai adânci momente din acea perioadă, relaţia noastră cu Uniunea Sovietică a avut două mari direcţii. O dată descurajarea oricărei agresiuni ruseşti, dar şi angajarea lor în chestiuni de interes comun, indiferent dacă era vorba despre controlul armamentului, tratatul legat de incidentele pe mare, a fost un dialog continuu şi încercări continuie să se extindă dialogul. Iar acest lucru a fost la fel de important ca fiecare pas militar pe care l-am făcut pentru a descuraja fizic orice comportament nepotrivit al sovieticilor.
Cred că aceleaşi lucruri se aplică şi aici, cred că trebuie să avem şi „momeala” şi „pedeapsa” în relaţiile pe care le avem cu ruşii. Cred că trebuie să avem un instrument de influenţă puternic, care să le semnaleze faptul că NATO îşi va apăra toţi membrii, că este hotărât să facă acest lucru şi că este pe deplin pregătit pentru asta. Dar în acelaşi timp avem subiecte comune cu ruşii şi cel mai important dintre ele este evitarea unui război. Şi cel mai uşor se face acest lucru dacă stăm de vorbă, decât dacă nu ne vorbim. Cred că Churchill a spus că „bla bla este mai bun decât un război”. Şi sper că acest lucru va rezulta din încercarea dlui Trump de reaşezare a relaţiilor noastre cu Moscova.
Cristina Cileacu: Până acum se pare că este o lipsă de diplomaţie în abordările sale, dacă vorbim de pildă despre China. Credeţi că acest lucru poate duce la alte conflicte? Adică, în regulă, ne împrietenim cu Rusia, dar ce se întâmplă cu cealaltă parte de lume?
David Shlapak: Nimeni nu este pregătit vreodată să devină preşedinte. Nu contează că eşti senator, că eşti vicepreşedinte sau miliardar în domeniul imobiliar. Nu eşti pregătit să devii preşedinte, această slujbă este copleşitoare. Aşa că trebuie să îi acordăm puţin timp să se instaleze, puţin timp să înţeleagă pe deplin de exemplu importanţa cuvintelor lui.
Cred că dl. Trump este un om obişnuit să spună tot ce crede, când crede, lucru care este în regulă pentru o vedetă, chiar şi pentru un candidat politic. Dar când eşti preşedintele SUA povara este uriaşă şi cred că are nevoie de ceva timp ca să realizeze ce înseamnă de fapt acest lucru şi cât de multă greutate au cuvintele lui.
Cred că vedem ce am explicat în anumite lucruri care s-au spus despre China, despre relaţia ONU-China, şi relaţia cu Taiwan, atât din partea dlui Trump, cât şi din partea celor din cercul lui apropiat. Cred că este vorba despre o lipsă de apreciere legat de cât de multă putere atribuie lumea acelor cuvinte. Este obişnuit să spună lucruri şi dacă acestea nu sunt neapărat corecte, poate să se retragă, pentru că atunci când un candidat la preşedinţie spune ceva, consecinţele sunt limitate, se poate îndepărta de ce a spus fără prea multe probleme. Când un preşedinte spune ceva, este foarte diferit.
Şi cred că va dura puţin până când va înţelege cu adevărat acest lucru. Şi sunt convins că despre asta este vorba şi în cazul Chinei. Nu cred că vom vedea o schimbare dramatică a politicilor noastre, într-o manieră care să provoace ostilităţi. Cel puţin sper că nu, pentru că nu sunt necesare. Cred că ce vedem acum este un chin în creştere al noii administraţii.
Cristina Cileacu: Şi credeţi că liderii ţărilor cărora li se adresează mai puţin diplomatic vor avea această răbdare?
David Shlapak: Sper că da. Cred că provocarea pentru noi toţi în lumea care se transformă este că avem, în Rusia, în China, acum şi în SUA, ne îndreptăm spre o lume în care competiţia dintre marile puteri reapare, după aproape 20 de ani cât aproape că dispăruse şi cred că pentru mulţi oameni, inclusiv cei care au profesii legate de securitate a fost o iluzie faptul că acea perioadă de „adormire” a devenit noua normă şi că va continua la nesfârşit, ca ceva opus la ceea ce exista, adică un răstimp ciudat şi fără precedent în istorie între perioadele de mare competiţie ale marilor puteri.
Iar în mod particular în SUA avem o provocare, anume să prevenim ideea că acesta nu este un semn al declinului Americii şi nu este ceva pe care îl putem domina prin acţiuni unilaterale, nu este ca şi cum putem sta pe plajă şi ordona fluxului să nu se mai manifeste.
Aşa funcţionează ordinea mondială, iar provocarea noastră este cum să învăţăm din nou să concurăm unii cu alţii cu succes fără să aprindem din nou scânteia conflictelor care caracterizau în trecut aceste zone.
Cristina Cileacu: Avem în spate clădirea Pentagonului şi aş vrea să vă întreb despre declaraţia lui Donald Trump despre NATO, a numit-o „instituţie învechită”, dar în acelaşi timp este de acord cu liderii europeni care spun că NATO este o alianţă foarte importantă. Să ne aşteptăm la reforme sau la abordări noi în ceea ce priveşte NATO?
David Shlapak: Cred că ce vedem se referă la consistenţă şi la cerinţe noi pentru aliaţii europeni ai SUA. Ideea împărţirii poverii financiare nu este nouă, este aproape la fel de veche ca Alianţa. Dar este pentru prima oară când a fost pusă atât de evident într-o campanie electorală americană. Iar ideea că aliaţii europeni nu îşi plătesc costurile necesare pentru apărarea Europei a prins rădăcini în SUA şi ar trebui să se discute despre ea într-un fel sau altul.
Pe de altă parte, sunt multe feluri în care aliaţii pot contribui: cu forţe militare, cu susţinere pentru forţele militare americane, este un anume fel de infrastructură necesară pentru a face NATO o alianţă mai eficientă în Europa. Sunt multe feluri în care aliaţii pot ieşi în faţă şi prin care pot participa mai complet la „facturile” pe care dl. Trump pare că vrea să le ofere. Dar cred că sunt anumite probleme pe care capitalele europene trebuie să le ia în calcul.
Procentul de 2% din PIB pe care NATO îl cere este unul rezonabil, aş spune, iar statele membre al trebui să îl ia în serios, dar în acelaşi timp cred că se va opri retorica negativă la adresa NATO pe măsură ce preşedintele Trump şi echipa sa care se ocupă de Securitatea Naţională se va instala şi vor deveni mai familiari cu ceea ce este de fapt NATO, cum contribuie la securitatea americană şi la stabilitatea globală. Deci cred că vom vedea un grad de consistenţă legat de angajamentul continuu al Americii la NATO, dar şi o cerere constantă pentru ca partenerii noştri să ia atitudine. Pentru că este un punct valabil: securitatea Europei nu poate fi mai importantă pentru americani, decât este pentru europeni. Iar argumentul că Germania sau alţi parteneri europeni trebuie să ia atitudine în ceea ce priveşte investiţiile, cred că acest lucru este necesar.
Cristina Cileacu: Dar preşedintele Trump se înconjoară cu mulţi militari. De ce, după părerea dvs?
David Shlapak: Cred că sunt multe motive, dar cel principal este faptul că el apreciază experienţa pe care aceştia o au şi mai ales experienţa recentă din Orientul Mijlociu, faptul că s-au ocupat de probleme ca ISIS şi extremismul islamic, lucruri care sunt principala provocare a securităţii ţării şi lumii. Cred că este foarte mult respect printre apropiaţii dlui. Trump pentru ceea ce oameni ca generalul Mattis, Kelly duc la această problemă. Deci eu cred că aceasta este motivul principal pentru deciziile acestea.
Cristina Cileacu: Războiul cibernetic este noul tip de război pentru care trebuie să fie pregătită întreaga lume. Credeţi că lumea este pregătită pentru el?
David Shlapak: Da şi nu. Vedem în mod clar că războiul cyber poate fi folosit cu efecte consistente, atât politic, cât şi operaţional. Dar în acelaşi timp este foarte greu de înţeles cum putem măsura aceste efecte.
Dacă ne uităm la Stocks Net, unde avem o problemă specifică, unde poţi să îţi construieşti o unealtă cibernetică pe care să o poţi folosi să îţi rezolvi problema astfel încât să roteşti în plus acele cetrifuge şi să le distrugi. Dar cum se poate măsura acest lucru la o scară mai largă, la perturbarea economiei unui adversar sau la perturbarea comenzilor militare ale unui adversar în timpul războiului? Cred că putem avea încredere că data viitoare când vor fi conflicte între marile puteri, China, Rusia, SUA, componenta cyber va fi predominantă şi cred că va fi impredictibilă. Chiar şi cei care construiesc arme cibernetice vor fi foarte surprinşi apropos de ceea ce se întâmplă şi ceea ce nu se întâmplă.
Deci nu cred că suntem pregătiţi, în ideea în care nu înţelegem complet ceea ce urmează să se întâmple atunci când vom folosi aceste instrumente. Ne pregătim foarte serios pentru ceea ce va fi, fie la nivel militar, fie la nivel civil. Problema este că tehnologia se schimbă aşa de repede, încât este aproape imposibil să ţii pasul. Aşadar, dilema apărătorului, adică faptul că trebuie să apere totul, în timp ce atacatorul trebuie să găsească doar o vulnerabilitate, un singur loc, este o problemă actuală şi în războiul fizic.
Dar devine o problemă şi mai mare în zona cyber, pentru că zona care trebuie apărată este mereu în creştere, iar pentru atacator rămâne valabil că trebuie să găsească doar o vulnerabilitate.
Cristina Cileacu: Toată lumea ştie raportul CIA care a arătat intervenţia Rusiei în alegerile din SUA. Să ne aşteptăm la ceva asemănător în cazul alegerilor din Europa? Avem alegeri în Franţa, în Germania anul acesta.
David Shlapak: Dacă aş fi în locul autorităţilor electorale ale acestor ţări în mod sigur aş fi în alertă, aş face tot ce pot să protejez procesul de intervenţiile ruseşti. Cred că faptul că au fost doritori să se comporte atât de transparent şi de agresiv în ceea ce priveşte alegerile americane este pentru mine personal uimitor şi sugerează că sunt gata să intervină peste tot unde ar avea anumite interese.
Dacă vor fi sau nu la fel de eficienţi este greu de spus, dar dacă aş fi autoritate electorală în aceste ţări aş lucra din greu la protecţia acestor procese de intervenţiile ruseşti.
Cristina Cileacu: Dar cum se poate lupta împotriva acestor lucruri?
David Shlapak: Cred că trebuie să identifici întâi mecanismele prin care pot interveni în mod direct. De asemenea poţi lucra la contracararea discursului pe care îl produc, eu cred că acesta a fost un element greu pe care l-au folosit în alegerile noastre, prin publicarea e-mail-urilor (n.r. ale lui Hilarry Clinton) la momentul potrivit astfel încât să creeze confuzie cu ajutorul e-mai-urilor pe care le publicau, împreună cu discuţiile despre discuţiile despre mail-urile private ale secretarului de stat Clinton, un fel de „despre ce e-mail-uri vorbim?”.
Acest lucru a multiplicat impactul acelor e-mail-uri pentru că oamenii nu puteau face diferenţa între e-mail-uri, despre ce scandal vorbim? Indiferent dacă vorbim despre campanii electorale sau în general, cred că ţările din vest ar trebui să îşi întărească acţiunile împotriva acestor tiruri de lucruri false care vin dinspre Rusia. Această abilitate de a promova discursuri false la care lumea aderă dintr-o varietate de motive şi care sunt foarte greu de dezrădăcinat o dată ce s-au instalat.
Trebuie să devenim mai deştepţi în legătură cu acest lucru şi mai buni la contracarări. Este o vorbă, miniciuna dă turul lumii în timp ce adevărul abia îşi leagă şireturile. Trebuie să facem adevărul mai rapid.
Cristina Cileacu: RAND Corporation face analize şi uneori previziuni despre situaţii pe termen lung. Ce credeţi că se va întâmpla dacă de pildă, în Franţa şi Germania, cele mai importante ţări din UE, alegerile vor fi câştigate de extrema dreaptă?
David Shlapak: Cred că asta ar fi o provocare uriaşă pentru NATO, cred că ar fi o provocare mare pentru Uniunea Europeană, pentru Vest în linii mai mari. Cred că în ultimii 70 de ani Vestul a fost implicat într-o ofensivă liberală cu L mic, pentru extinderea drepturilor omului, a oportunităţilor economice, pentru egalitatea între oameni, din Europa până în SUA şi în restul lumii. Iar posibilitatea de a vedea acest proces întrerupt, încetinit, este ceva pentru care ar trebui să fim îngrijoraţi.
Iar provocarea pentru votanţii din Europa, ca şi pentru cei din America sau din oricare altă democraţie în timpuri care se schimbă politic şi geopolitic, vorbim despre o lume instabilă, China, Rusia, terorism, dar şi perioade economice de tranziţie, vorbim despre comerţ şi oameni, dar timpurile care vin vor fi şi mai puternice legat de schimbările de matriţe de lucru. În timpuril neclare oamenii au de ales între speranţe şi frici. Şi acestea sunt alegerile pentru votanţii din Europa, dar şi pentru cei din restul lumii.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
