Fotografiile sunt însoţite de mesajul: "Ultimele dovezi ale NATO referitoare la trupele ruse care invadează Ucraina au fost dezvăluite! Se pare că sunt mai convingătoare ca niciodată", scrie Ambasada Rusiei alaturi de fotografia cu tancurile de jucarie, postate pe contul de Twitter, potrivit Mediafax.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Mesajul reprezintă un răspuns la publicarea de către NATO a unor imagini din satelit prezentate drept "dovada" implicării militare a Rusiei în conflictul din Ucraina. Mai multe fotografii date publicităţii la 28 august de NATO arată un convoi militar al armatei ruse în zona Krasnodon, din Ucraina.
Un "război" virtual al hărţilor şi fotografiilor a fost declanşat pe Twitter, la 27 august, după ce Reprezentanţa Canadei la NATO a publicat o hartă pe contul său de Twitter, pe care Rusia apare cu roşu şi cu numele scris mare ("Rusia"), iar Ucraina apare cu albastru şi cu menţiunea "Nu este Rusia". Imaginea era însoţită de comentariul: "Geografia poate fi dificilă. Iată un ghid pentru soldaţii ruşi care se pierd şi pătrund "accidental" în Ucraina". În replică, Delegaţia rusă la NATO a difuzat propria hartă, pe Twitter, în care Crimeea este parte integrantă a Rusiei. "Pentru a ne ajuta colegii canadieni să recupereze în privinţa noii geografii a Europei".