Rusia furnizează Iranului sisteme avansate de apărare aeriană și radare, în vedea unui posibil război (Media)

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Șoigu, la întâlnirea cu noul președinte iranian Massoud Pezeshkian. Foto: Profimedia Images
Serghei Șoigu, la întâlnirea cu noul președinte iranian Massoud Pezeshkian. Foto: Profimedia Images

Rusia a început să furnizeze Iranului sisteme avansate de apărare aeriană și radare în vederea unui posibil război, a relatat marți cotidianul american The New York Times, citând oficiali iranieni, inclusiv un membru al Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC), scrie ynetnews.com.

Presa iraniană a relatat că Iranul a solicitat sistemele de apărare în urma vizitei de luni la Teheran a secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu. "Suntem pregătiți să cooperăm pe deplin cu Iranul în diverse domenii", a declarat Șoigu.

Informația vine în timp ce mass-media de stat iraniene relatează că noul președinte al țării, Masoud Pezeshkian, i-a spus lui Șoigu că Teheranul este hotărât să extindă relațiile cu "partenerul său strategic, Rusia".

"Rusia se numără printre țările care au fost alături de națiunea iraniană în perioade dificile", i-a spus Pezeshkian lui Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, în cadrul întâlnirii de la Teheran, relatează presa de stat iraniană.

"Rusia are probleme financiare și, deși menține legături economice și culturale cu Israelul, Moscova nu își poate permite să respingă cererea de ajutor a Iranului, deoarece se bazează foarte mult pe dronele iraniene în războiul său împotriva Ucrainei", a declarat pentru ynetnews.com un oficial din cadrul unei companii de consultanță pe probleme de securitate și informații.

În timp ce mulți lideri din Occident s-au grăbit să anunțe sprijinul pentru Israel după atacul iranian din aprilie, Rusia l-a justificat.

Au inamic comun - alianța SUA și NATO

Oficialii serviciilor de informații din Occident au declarat că legăturile dintre Moscova și Teheran reprezintă o cooperare strategică tot mai profundă, determinată de ofensiva avansată a Rusiei în Ucraina și de dependența Rusiei de armele iraniene.

Rusia și Iranul împărtășesc un inamic comun în alianța SUA și NATO, iar cooperarea lor servește ambelor națiuni și ajută Iranul să își îmbunătățească poziția regională, amintește ynetnews.com.

Situația în Orientul Mijlociu este deosebit de tensionată după ce toate datele indică faptul că Iranul împreună cu grupările teroriste proxy pe care le sprijină pregătesc un atac asupra Israelului.

În așteptare

SUA au un portavion în regiune și, în ciuda tensiunilor vădite dintre Administrația Biden și premierul Benjamin Netanyahu, americanii au reiterat cât se poate de clar că sprijină neclintit Israelul în cazul unui atac masiv asupra aliatului lor.

Situația degenerează de la oră la alta după ce săptămâna trecută Israelul a eliminat doi dintre liderii cei mai importanți din grupările Hamas și Hezbollah.

Cum ar arăta un război între Israel și Iran?

Este puțin probabil să vedem un război convențional terestru în contextul în care distanța dintre cele două state e una majoră, iar dacă va exista un conflict militar intens cel mai probabil el va fi purtat de aviația militară.

În SUA la Departamentul de Stat și la Departamentul Apărării există cinci planuri în caz de război cu Iranul. 

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri