Rusia anunță că a descoperit un submarin nuclear american în apele sale teritoriale. SUA: „Nu există niciun adevăr în afirmaţiile ruse”

Data actualizării: Data publicării:
doua nave rusesti de razboi in pacific
Nave rusești participă la exerciții navale în Oceanul Pacific. Foto. mil.ru

Rusia a anunțat sâmbătă că a localizat și alungat un submarin nuclear american în apele sale teritoriale, în largul Insulelor Kurile, în timpul unor exerciții navale. Armata americană a respins acuzațiile.

Navele rusești care executau exerciții în largul Insulelor Kurile din Pacificul de Nord au descoperit sâmbătă un submarin american din clasa Virginia, în apele teritoriale ruse, în zona insulei Urup, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova. 

Partea rusă a transmis un mesaj subacvatic: „Sunteți în apele teritoriale ale Rusiei! Ieșiți imediat la suprafață!”, potrivit comunicatului.

Însă partea americană a ignorat mesajul, iar echipajul fregatei Mareşal Shaposhnikov a folosit „mijloace necesare” pentru protejarea graniței de stat, se mai menționează în comunicat.

Submarinul american a folosit un simulator autopropulsat pentru a dubla ținta pe radar și mijloace acustice, părăsind apele teritoariale ale Rusiei „cu viteză maximă”, arată comunicatul citat.

Ministerul rus al Apărării l-a convocat pe atașatul apărării de la Ambasada SUA din Moscova și i-a înmânat o notă în care arată că acțiunile submarinului american reprezintă o „violare grosolană a legilor internaționale”.

SUA neagă incidentul

În replică, SUA a respins acuzațiile Rusiei prin intermediul unui reprezntant al marinei.

„Nu există niciun adevăr în afirmaţiile ruse despre operaţiunile noastre în apele lor teritoriale”, a dezminţit căpitanul Kyle Raines, purtător de cuvânt al armatei americane, într-o declarație citată de Reuters.

„N-o să comentez despre localizarea exactă a submarinelor noastre, dar zburăm, navigăm şi operăm în siguranţă în apele internaţionale”, a precizat căpitanul Kyle Raines.

Nu este clar unde pretinde Rusia că a avut loc incidentul, dar o parte din Insulele Kurile sunt revendicate de Japonia, iar disputa teritorială asupra unora dintre insule datează de de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când URSS le-a confiscat de la Japonia, mai scrie Reuters.

Incidentul a avut loc cu câteva ore înainte de convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin şi Joe Biden, în pline tensiuni ruso-americane privind Ucraina.

Kremlinul a denunţat „isteria” americană cu privire la Ucraina după această convorbire dintre cei doi preşedinţi.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...