România s-a alăturat declarației inițiate de Franța, Germania, Spania, Italia și Marea Britanie în cazul dosarelor Panama

Data publicării:
mossack fonseca captura-5

Conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, din partea României au participat la reuniune ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, și secretarul de stat pe probleme de fiscalitate, Gabriel Biriș. 

„Am fost primul stat care s-a alăturat inițiativei G5, aceasta reprezentând un instrument util în creșterea transparenței și combaterii evaziunii fiscale. Am considerat că este necesară coordonarea acțiunilor tuturor administrațiilor fiscale ale statelor membre pentru analizarea și valorificarea datelor legate de tranzacțiile derulate de persoane fizice și juridice din Uniunea Europeană cu jurisdicțiile off-shore. Mecanismul de schimb automat de informații deja existent la nivel european poate fi utilizat pentru toate datele care pot proveni din analiza dosarului Panama”, a declarat Anca Dragu. 

În cadrul întâlnirii ECOFIN, toate statele membre s-au alăturat declarației celor cinci țări, se menționează în comunicatul citat. 

Totodată, în contextul discuțiilor asupra Pactului de Stabilitate și Creștere, România a subliniat necesitatea asigurării că procesul de simplificare a regulilor furnizează echilibrul între stabilitate, predictibilitate și flexibilitate și ia în considerare nevoile statelor membre pentru angajare și creștere economică, se mai arată în comunicat. 

„Susținem inițiativa unor state membre de armonizare a perioadei prognozelor Comisiei cu cele ale statelor membre, respectiv de la 2 ani la 4 ani”, a precizat Anca Dragu. 

Conform comunicatului, inițiativa va fi analizată de Comisia Europeană, la nivel tehnic, în perioada următoare. 

Pe agenda reuniunii s-au mai aflat teme legate de bugetul Uniunii Europene, consolidarea Uniunii Bancare, Sustenabilitatea Economică și Frauda în domeniul TVA. Următoarea întâlnire ECOFIN va fi pe 25 mai, la Bruxelles, se subliniază în comunicatul Ministerului. 

Scurgeri de informații financiare provenind din 11,5 milioane de documente de la o firmă de avocatură din Panama au dezvăluit cum politicieni de top, staruri sportive și criminali și-au ascuns banii folosind paradisuri fiscale offshore, se arată într-o anchetă apărută în publicația germană Sueddeutsche Zeitung. 

„2,6 terabiți de date, 11,5 milioane de documente și 214.000 entități offshore: Panama Papers reprezintă cea mai semnificativă scurgere de informații la care au avut vreodată acces jurnaliștii”, a anunțat recent Sueddeutsche. 

Documentele din Panama Papers acoperă perioada anilor '70 până în primăvara acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...