Roboţii mai au de aşteptat până să ne ia locurile de muncă. Decizia unei instanţe din Spania

Data publicării:
robots call center
FOTO: Getty Images

Justiţia spaniolă a declarat joi „abuzivă” demiterea „din motive tehnice” a contabilei unui hotel din Insulele Canare, care a fost înlocuită în luna martie cu un program informatic de gestiune, relatează vineri AFP, citat de Agerpres.

Un tribunal din Las Palmas de Gran Canaria „a declarat abuzivă rezilierea contractului unei lucrătoare de la o multinaţională turistică, (...) demisă după ce a lucrat timp de 13 ani ca funcţionar, pentru a fi înlocuită cu un program informatic sau «bot de gestiune»”, conform comunicatului instituţiei judiciare.

„Automatizarea prin «boţi» sau roboţi, cu singura scuză că scade costurile, reduce dreptul la muncă în favoarea creşterea libertăţii companiei”, a argumentat judecătorul în decizia sa.

Hotelul va trebui să „reîncadreze angajata în termen de cinci zile de la judecată” sau să-i majoreze indemnizaţia la peste 28.000 de euro, a decis magistratul.

Hotărârea, ce poate fi atacată cu recurs, vizează o ramură a companiei Lopesa, cu sediul în Gran Canaria, care numără „peste 4.000 de angajaţi”, potrivit site-ului său.

Această multinaţională este prezentă în diverse sectoare, precum turism, construcţii, imobiliare, agrement şi servicii.

Contabila a fost înlocuită cu un instrument de gestiune care, potrivit hotărârii judecătoreşti, „îndeplineşte sarcini între orele 17:15 şi 6:00” în zilele lucrătoare şi „lucrează 24 de ore în timpul sărbătorilor”.

Angajata a primit o scrisoare de concediere în martie, în care erau invocate „motive tehnice”.

Judecătorul a „respins faptul că acest caz corespunde «motivelor tehnice» (...) invocate pentru a justifica concedierea obiectivă”, potrivit comunicatului.

Magistratul a subliniat că reforma dreptului la muncă, adoptată în Spania în 2012, când conservatorii erau la putere, „nu exonerează angajatorul de obligaţia de a demonstra că, în mod real şi efectiv, trece prin dificultăţi”, astfel încât aceasta este nevoit să desfacă un contract de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri