Reuniune de urgenţă la Paris, duminică. UE schimbă strategia antiteroristă

Data publicării:
politie politisti franta terorism mediafax-1

Duminică, la Paris va avea loc o întâlnire la care participă miniştrii de Interne din Uniunea Europeană, dar şi procurorul general al Statelor Unite. Scopul acestei întâlniri de urgenţă este întocmirea unui nou plan antiterorist care să fie propus statelor membre Uniunii Europene.

Noile măsuri care urmează să fie anunţate de la Bruxelles se vor concentra pe intensificarea colectării şi schimbului de informaţii despre riscurile teroriste între statele membre.

„Analizăm un anumit număr de măsuri, dar deocamdată este prematur să anunţăm detalii. Vom analiza calitatea cooperării între statele membre. Este adevărat că lupta împotriva terorismului ţine de competenţa fiecărui stat membru, dar este logic că trebuie să existe interconexiuni între autorităţile naţionale pentru a putea contracara mai bine terorismul”, a spus Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene.

Până la un nou plan antiterorist anunţat de la Bruxelles, statele membre sporesc rând pe rând măsurile de securitate, după masacrul de la Charlie Hebdo. În Marea Britanie, autorităţile au anunţat că în toate porturile vor fi controlate mult mai strict pașapoartele. La rândul lor, autorităţile spaniole au anunţat crearea unei baze de date care va cuprinde toate informațiile de identificare ale celor care folosesc curse aeriene pe teritoriul Spaniei.

Această bază de date ar cuprinde în viziunea autorităţilor de aici din Spania toate datele persoanale ale celor care vor folosi avioane cu plecare sau cu sosire aici în Spania. Pe lângă datele personale, nume, prenume, dar şi număr de paşaport, în acest super-fişier vor fi introduse modalităţile prin care au fost cumpărate biletele, fie cu bani gheaţă, fie cu carte de credit, de asemenea, dacă au fost cumpărate direct de pe internet sau printr-o agenţie de voiaj şi cel mai important, rutele folosite de fiecare călător în parte.

Cea mai mare temere a autorităţilor din mai multe state europene este că din cei peste trei mii de europeni care s-au alăturat grupării Statul Islamic, s-ar putea întoarce în ţările de origine, iar scenariul atacului de la Charlie Hebdo s-ar putea repeta.

Ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru este de părere că vigilenţa autorităţilor trebuie să fie maximă, dar atrage atenţia ca toate aceste măsuri de securitate trebuie să respecte drepturile şi libertăţile de care se bucură orice cetăţean european.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
De ce este bine să adaugi un praf de sare în ceai. Secretele unei băuturi delicioase, potrivit unei chimiste...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...