Pe piaţa interbancară de la Bucureşti, cursul de schimb a urcat, ieri, aproape de pragul de 4,5 lei pentru un euro. La închiderea şedinţei, BNR a cotat un euro la 4 lei şi 49 de bani, în timp ce dolarul american a scăzut până la 3 lei şi 26 de bani.
Leul s-a depreciat şi în faţa francului elveţian, care a ajuns la o valoare de 3 lei şi 77 de bani. În ceea ce priveşte grivna, moneda naţională a Ucrainei, aceasta s-a prăbuşit cu peste 7 procente de la începutul lui 2014, la minimul ultimilor cinci ani.
În plus, rezervele băncii centrale au atins cel mai redus nivel din ultimii opt ani. Autorităţile au introdus recent restricţii la tranzacţiile financiare cu valuta, în încercarea de a opri retragerile de capital.