Republica Moldova se autopropune la președinția summitului COP29 din 2024

Data actualizării: Data publicării:
Close-up view of the Moldova national flag waving in the wind
Drapelul Republicii Moldova. Foto: Profimedia Images

Republica Moldova s-a autopropus drept ţară candidată la preşedinţia summitului ONU asupra climei de anul viitor, în timp ce Serbia ia în considerare la rândul său preluarea acestui rol, transmite Reuters, care citează documente și persoane familiarizate cu această chestiune. Propunerile celor două ţări sunt o încercare de a soluționa o dispută geopolitică care a lăsat summitul dedicat climei din 2024, COP29, fără gazdă.

Discuţiile cu privire la ţara care va prelua locul actualei gazde a COP28, Emiratele Arabe Unite, au ajuns într-un impas fără precedent, statele din regiunea Europei de Est, care urmează să găzduiască următorul summit anual al ONU, nereuşind să ajungă la un acord asupra unui candidat.

Prin urmare, Republica Moldova s-a oferit să prezideze discuţiile, potrivit unei scrisori trimise de această ţară altor naţiuni din Europa de Est, care a fost consultată de Reuters. Cu toate acestea, micuţa ţară fără ieşire la mare nu s-a oferit voluntară pentru găzduirea evenimentului de proporţii, au declarat surse familiarizate cu această chestiune.

Sursele au precizat pentru Reuters că Serbia ar intenţiona să se autopropună atât pentru a găzdui, cât şi pentru a conduce COP29, însă nu a depus deocamdată o ofertă oficială în acest sens.

Rămâne de văzut dacă oricare dintre aceste ţări va obţine aprobarea regională.

Cum se face președinția COP 

Conform liniilor directoare ale ONU, preşedinţia unei Conferinţe a Părţilor (COP) este realizată prin rotaţie între cinci regiuni ale lumii, rămânând la latitudinea ţărilor din zona respectivă să decidă în unanimitate cine va prelua conducerea summitului.

Ministerul Mediului din Republica Moldova şi biroul preşedintelui Serbiei nu au răspuns la solicitările Reuters de a face comentarii.

Republica Moldova şi Serbia au depus fiecare cerere de aderare la Uniunea Europeană (UE). Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunţat invazia Rusiei în Ucraina, în timp ce Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei.

Ţara care deţine preşedinţia COP joacă un rol cheie în orientarea discuţiilor purtate de cele aproape 200 de ţări prezente la negocierile anuale ale ONU privind clima şi, în general, o singură ţară îşi asumă atât preşedinţia, cât şi găzduirea summitului.

Ce se întâmplă dacă nu se ajunge la un acord

În cazul în care nu se ajunge la un acord asupra ţării care va deţine preşedinţia COP29, Emiratele Arabe Unite ar putea fi nevoite să-şi păstreze acest rol pentru un doilea an consecutiv. De asemenea, în cazul în care ţările nu reuşesc să aleagă o nouă gazdă, locaţia summitului ar putea reveni în Germania, unde se află sediul Secretariatului ONU pentru climă.

Un purtător de cuvânt al ministerului german al Afacerilor Externe a declarat că se poartă discuţii între ţările din Europa de Est în vederea găsirii unei soluţii. "Germania este conştientă de faptul că, în calitate de sediu al CCONUSC (Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice - n.r.), are o responsabilitate şi un rol special de jucat în conformitate cu regulile conferinţelor globale privind clima", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Din cauza blocajului geopolitic, orice naţiune care va conduce COP29 nu va avea mult timp la dispoziţie pentru a se pregăti pentru acest rol şi, prin urmare, unii negociatori din Dubai au declarat că se aşteaptă ca evenimentul de anul viitor să fie unul mai restrâns. "Există un timp foarte scurt pentru oricare ţară ce va fi gazdă... Un an nu este suficient", a declarat pentru Reuters Gayane Gabrielyan, ministrul adjunct al Mediului din Armenia.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri