Relațiile diplomatice SUA și Rusia împlinesc azi 80 de ani

Data publicării:
obama putin

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. În cei 80 de ani, Washingtonul şi Moscova au fost implicate în războaie indirecte, cum ar fi cel din Afganistan, şi au fost la un pas de un conflict nuclear. În prezent, cele două puteri trec printr-o nouă fază de măsurare a forţelor, pe marginea situaţiei din Siria şi din Iran.

Venirea la putere a lui Adolf Hitler a dus la stabilirea unor relații diplomatice între Uniunea Sovietică și Statele Unite. Acordul a fost semnat la Washington, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cele două state au fost aliate împotriva Germaniei naziste. Câțiva ani mai târziu, în 1945, ele își trasau zonele de influență la Yalta, iar România intra în sfera de influență a Moscovei.

Relațiile dintre Washington și Moscova au fost de multe ori tensionate. Este vorba în special de momentul 1962, când cele două state au fost la un pas de război nuclear, din cauza rachetelor atomice amplasate de URSS în Cuba. Odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, relațiile cu Statele Unite s-au îmbunătățit.

„Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”, a spus Ronald Reagan, fost președinte al SUA.

Iar Zidul Berlinului, simbol al Războiului Rece și al divizării Europei avea să cadă pe 9 noiembrie 1989. În scurt timp, regimurile comuniste din Europa au fost înlăturate de la putere. La rândul său, Uniunea Sovietică avea să dispară de pe hartă, iar atribuțiile sale au fost preluate de Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a stabilit o relație amicală cu omologul său american, George W. Bush, deși pe plan politic au apărut divergențe, mai ales după invadarea Irakului. În momentul de față, cele două mari puteri sunt pe poziții opuse în privința Siriei. Ultima întrevedere dintre Barack Obama și Vladimir Putin a avut loc la Sankt Petersburg, cu ocazia Summitului G20. Atunci, cei doi lideri și-au clarificat pozițiile referitoare la situația din Siria.

„Amândoi suntem de acord ca acest conflict poate fi rezolvat printr-o tranziție politică”, a spus atunci Barack Obama, președintele SUA.

Un ultim motiv de tensiune îl reprezintă dezvăluirile fostul angajat al Agenției Naționale de Securitate Edward Snowden, refugiat în acest moment la Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...