Reguli rutiere în Europa. Cele mai aspre amenzi pentru viteză sunt în Norvegia şi Marea Britanie

Data publicării:
reguli-2

Cele mai aspre amenzi pentru viteza excesivă sunt în Norvegia, unde cei care conduc cu 20 de kilometri pe oră mai repede decât este permis trebuie să plătească o amendă de 480 de euro. Dacă limita este depăşită cu 50 de kilometri, şoferii vitezomani trebuie să scoată din buzunar cel puţin 1.500 de euro. La fel este şi în Franţa. În Austria, amenda este de maximum 2.180 de euro, iar în Marea Britanie, 2.860 de euro. Cele mai indulgente ţări sunt Cipru, Islanda, Irlanda, Malta şi Turcia, unde amenzile pentru viteză sunt sub 100 de euro.

Autorităţile din Norvegia nu glumesc nici când vine vorba de trecerea pe roşu sau depăşirea interzisă. Dau cele mai mari amenzi din Europa: 700 de euro, de zece ori mai mari decât în Austria.

În cea mai mare parte a ţărilor europene, şoferii au voie sa se urce la volan, chiar daca au băut o bere sau un pahar cu vin. Printre cele mai îngăduitoare state se numără Marea Britanie, care acceptă o concentraţie de alcool în sânge de 0.8 la mie. Peste această limită însă, amenzile sunt usturătoare, de la 5.700 euro în sus, la care se adaugă pierderea permisului. În Franţa, şoferii prinşi beţi la volan plătesc 4.500 de euro amendă şi îşi pierd dreptul de a conduce timp de trei ani. În Malta, amenda este de cel puţin 1.200 de euro, iar în Grecia, minimum 80 de euro.

Marea Britanie are reguli aspre când e vorba de condusul fără centură de siguranţă. În acest caz, se aplică sancţiuni cu aproape 600 de euro.

Un sistem mai special de amenzi se regăseşte în Danemarca, Suedia şi Finlanda, unde amenzile sunt calculate în funcţie de venitul contravenientului.

În Germania, şoferii pot trece stopul pe roşu, întorcând imediat spre dreapta, cu condiţia să se oprească înainte şi să se asigure că nu vine nimic din stânga. De asemenea, pot circula pe autostradă cu ce viteză vor ei, oricât de mare, dar nu mai mică de 60 de kilometri. În schimb, sunt amendaţi dacă rămân fără carburant pe autostradă.

În Spania, Olanda, Danemarca şi Estonia, şoferii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 200 de euro, dacă vorbesc la telefonul mobil, în timp ce conduc. Singura ţară unde este permis mobilul la volan este Suedia.

Proiectul noului Cod Rutier va fi dezbătut astăzi în ședința de Guvern. Şoferii care depăşesc viteza legală ar putea rămâne mult mai repede fără permisul de conducere. Potrivit ultimului forme de modificare a Codului Rutier, permisul poate fi suspendat chiar şi pentru șase luni, dacă viteza legală este depăşită cu 60 de kilometri pe oră. În paralel însă, acelaşi document prevede sancţiuni maxime de 4.000 de lei, adică la jumătate faţă de cele în vigoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri