Regimul de la Damasc, dispus să negocieze cu rebelii sirieni

Data publicării:
siria 1-AFP Mediafax Foto---2

Guvernul sirian este dispus să negocieze cu rebelii la Geneva, pentru că războiul civil a ajuns într-un impas total. Potrivit vicepremierului sirian Qadri Jamil, niciuna din părţi nu este suficient de puternică pentru a câştiga conflictul.

Opoziţia siriană a condiţionat, până acum, orice propunere de armistiţiu sau de negocieri cu Damascul de demisia din funcţie a preşedintelui Bashar al Assad. Vicepremierul sirian a precizat că, dacă rebelii acceptă o încetare a focului, aceast act trebuie menţinut în vigoare de către Naţiunile Unite, fie prin observatori, fie prin trupe de menţinere a păcii.

Prezent la Forumul de la Valdai, în nordul Rusiei, liderul de la Kremlin a criticat din nou investigaţia ONU despre atacul chimic din 21 august. Vladimir Putin crede că inspectorii au ignorat probe esenţiale care ar demonstra că rebelii sirieni se fac vinovaţi de atrocităţile împotriva civililor.

„Avem toate motivele să credem că atacul cu arme chimice este o provocare, una diabolic de inteligentă, desigur. Dar, judecând în acelaşi timp după modul în care atacul a fost executat, metoda a fost primitivă”, a declarat Vladimir Putin.

Guvernul sirian are la dispoziţie o săptămână pentru a prezenta lista cu arsenalul său chimic, conform unui acord la care Rusia şi Statele Unite au ajuns pe 14 septembrie.

Dacă Damascul nu se conformează, Moscova a anunţat că îşi va retrage orice obiecţie faţă de o eventuală ofensivă internaţională în Siria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri